Omul de afaceri Cristian Florin Crișan, unicul consul onorific al Columbiei în România - Tion

Omul de afaceri Cristian Florin Crișan, unicul consul onorific al Columbiei în România - Tion
📅 2024-11-18
La Timișoara, a fost inaugurat vineri, 15 noiembrie, unicul consulat onorific al Columbiei din România, marcând un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări. În acest moment, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.

Evenimentul a avut loc în prezența Excelenței Sale, Assad José Jater Peña, Ambasadorul agreat al Republicii Columbia, a primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, noului consul onorific al Columbiei la Timișoara, Cristian Florin Crișan, oficialități locale și reprezentanți ai mediului de afaceri din Timișoara.

În discursul său, Cristian Florin Crișan a subliniat importanța acestui moment atât pentru Columbia, cât și pentru Timișoara.

“Pentru mine, este o mare onoare această învestire în calitate de consul onorific al Columbiei la Timișoara. În acest moment, consulatul pe care îl reprezint este singura legătură diplomatică directă a României cu Columbia. Îmi doresc să transformăm Columbia într-un aliat diplomatic, economic și cultural, așa cum era cândva pentru România. Cred că, din punct de vedere al afacerilor, se pot construi poduri frumoase între cele două țări. Columbia are o economie emergentă, la fel ca întreaga America Latină. Sunt convins că orașul nostru multicultural și multietnic are multe de oferit și felicit autoritățile columbiene că au acceptat ca primul consulat să se înființeze aici”, a declarat Cristian Florin Crișan.

Consulul a menționat legăturile personale cu Columbia, unde a petrecut o parte din copilărie, tatăl său punând bazele filialei FAEM (actuala AEM) în Bogota.

„Peste 5 milioane de contoare de curent, apă și gaz ieșite de pe porțile renumitei fabrici timișorene au fost exportate în Columbia unde au deservit necesitățile rezidențiale mulți ani de-a rândul”, a adăugat el.

Crișan a subliniat necesitatea revitalizării relațiilor comerciale și culturale dintre România și Columbia, evidențiind potențialul semnificativ al ambelor țări.

“De prea mulți ani nu au mai fost promovate legăturile dintre țările noastre și este vital ca acest lucru să îl schimbăm cât mai repede”, a spus el.

”Felicitări domnului consul onorific, Cristian Florin Crișan, pentru implicare și pentru noua funcție. Fiecare consulat onorific este o dovadă a multiculturalității specific timișorene și, în același timp, o investiție în prosperitatea orașului. Columbia a ales Timișoara pentru primul consulat onorific din România, lucru care ne bucură și ne onorează. Este încă o dovadă a atractivității noastre internaționale”, a spus primarul Dominic Fritz, prezent la eveniment.

Noul consul onorific a anunțat și planurile de deschidere a Ambasadei Columbiei la București anul viitor. El a menționat întâlnirile recente cu reprezentanți ai Camerei de Comerț din București și ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, precum și cu oficiali și oameni de afaceri din Timișoara, inclusiv Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, pentru a explora oportunități de colaborare.

“Am reușit să stârnim interesul antreprenorilor și investitorilor români pentru a cunoaște Columbia mai departe de prejudecățile întipărite. Sunt încrezător că astăzi pornim reconstrucția unor relații bilaterale, care se vor dezvolta în interesul ambelor țări”, a afirmat Cristian Florin Crișan.

Ambasadorul agreat al Columbiei, Assad José Jater Peña, a anunțat că urmează deschiderea unei ambasade a Columbiei la București anul viitor. În prezent, la Timișoara există două consulate generale, ale Germaniei și Serbiei, și 15 consulate onorifice ale: Austriei, Belgiei, Beninului, Bulgariei, Cehiei, Columbiei, Coreei de Sud, Italiei, Macedoniei de Nord, Mexicului, Olandei, Peru, Republicii Moldova, Spaniei și Ungariei.

Consulatul Onorific al Columbiei la Timișoara funcționează pe strada Martir Miroslav Todorov, nr. 10, în cadrul Luna Residence.

(3190)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri tion

Revoluția, între libertate și dezamăgire. Dezbatere prilejuită de 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989

Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.

Patru copii și doi adulți răniți într-un accident la ieșire din Arad

Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

VIDEO. Un tânăr de 20 de ani a atacat o femeie în casa ei din Comloșu Mare. I-a furat... 150 de lei

Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.

Timișorenii care vor să voteze, dar le-a expirat buletinul, pot obține în weekend un nou act de identitate

Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale.

PROGRAM. „Trenurile Unirii”, introduse de CFR de Ziua Națională, pleacă și din Timișoara spre Alba Iulia

CFR Călători sărbătorește Ziua Națională prin introducerea unor trenuri numite „Trenurile Unirii”, care vor transporta românii către Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri de la 1918. Din Timișoara, două curse vor facilita accesul la evenimentele dedicate sărbătoririi celor 106 ani de la Unirea...

Medicii din Timișoara trag un semnal de alarmă: Excesul de antibiotice ne poate costa viața

Luni, 18 noiembrie, este Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice. Medicii din Timișoara atrag atenția asupra pericolului creșterii rezistenței la antibiotice.

Omul de afaceri Cristian Florin Crișan, unicul consul onorific al Columbiei în România

La Timișoara, a fost inaugurat vineri, 15 noiembrie, unicul consulat onorific al Columbiei din România, marcând un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări. În acest moment, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică ...

PROGRAM. Cultură japoneză în inima Timișoarei. UPT vă așteaptă la Nippon Fest

Universitatea Politehnica Timișoara readuce timișorenilor oportunitatea de a descoperi cultura japoneză. Timp de o săptămână vor avea loc diverse activități artistice, educaționale, dar și dialoguri cu două personalități din Japonia.

VIDEO. Se lucrează 7 zile din 7 pe șoseaua ce va face legătura între DN 69 și A1

Mai bine de 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt angrenate pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Șantierul se poate observa de la înălțime într-un video trimis de un cititor Tion.

Wallberg încheie un acord de finanțare cu Banca Transilvania pentru construcția celei de-a patra clădiri rezidențiale din ansamblul XCity Towers din Timișoara

Dezvoltatorul Wallberg a obținut autorizația de construcție și finanțarea pentru a patra clădire rezidențială din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit, de asemen...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.