Un cetățean român, inculpat în ancheta privind incendierea unor proprietăți ale premierului Starmer - Tion

Un cetățean român, inculpat în ancheta privind incendierea unor proprietăți ale premierului Starmer - Tion
📅 2025-05-20
foto: EPA
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al poliției metropolitane londoneze, bărbatul este acuzat de conspirație în vederea comiterii unui incendiu cu intenția de a pune în pericol viața altor persoane, în urma unei serii de incendii în nordul Londrei.

Cetățeanul român Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în Romford (suburbie din estul Londrei), a fost pus sub acuzare pentru că a conspirat împreună cu Roman Lavrynovych (21 de ani) și cu alte persoane necunoscute pentru a incendia proprietăți aparținând altor persoane și fără a-i păsa dacă viața altora ar fi periclitată.

Carpiuc, care a fost arestat sâmbătă pe aeroportul londonez Luton, va fi prezentat în fața tribunalului Westminster marți.

Poliției i-a fost raportat un incendiu la primele ore ale dimineții zilei de 12 mai la o proprietate din Kentish Town, circumscripție pe care Keir Starmer o reprezintă în parlament. Nicio persoană nu a fost rănită, dar intrarea în locuință a fost afectată. Starmer a locuit în această casă împreună cu familia sa până la instalarea sa în Downing Street 10, în iulie anul trecut. El este în continuare proprietarul acestui imobil, potrivit media britanice.

În anchetă mai sunt investigate alte două incendii, din zile diferite, care au vizat un apartament din apropiere și un automobil, ambele având legătură cu Keir Starmer.

Cetățeanul ucrainean Roman Lavrynovych a fost arestat marți, iar joi a fost inculpat pentru trei incendieri cu intenția de a pune în pericol viața altor persoane. El a fost prezent vineri pentru scurt timp în fața tribunalului Westminster, unde nu a făcut altceva decât să-și confirme numele, vârsta și domiciliul. Luni, poliția britanică a arestat un al treilea bărbat suspect în acest caz. Acesta rămâne în arestul poliției.

Ancheta a fost încredințată unității antiterorism a poliției, dată fiind implicarea unor proprietăți ale premierului Keir Starmer.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri tion

Ce facem astăzi, 21 mai 2025, în Timișoara?

Miercuri, 21 mai, tinerii pot participa la activități organizate cu ocazia Zilelor Studenților, în Complexul Studențesc. Se mai poate merge la film, la un recital, la o lansare de carte sau la o seară de poezie.

Între splendoare și decădere. Retrospectivă dedicată filmelor italianului Luchino Visconti la Timișoara

O serie de proiecții dedicate regizorului italian Luchino Visconti va avea loc la Timișoara, în cadrul „Ceau, Cineclub!”, programul de retrospective lunare propus de „Ceau, Cinema!” în afara ediției de festival.

George Simion: „Vom contesta la CCR alegerea lui Nicușor Dan"

George Simion, liderul AUR, a declarat marți că va sesiza Curtea Constituțională pentru a contesta rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, potrivit Agerpres.

„Aventurile lui Plüm Plüm”, un musical cu păpuși pentru micii visători, în premieră la Teatrul Maghiar din Timișoara

Luna mai se încheie în pași de dans, hohote de râs și culoare, odată cu „Aventurile lui Plüm Plüm”, ultima premieră dedicată copiilor în această stagiune de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Regizat de Varga Ibolya, acest musical cu păpuși e gândit special pentru copii, da...

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR

Parlamentul European face un pas important pentru salvarea fondurilor europene, votând prelungirea cu 18 luni a termenului de implementare a proiectelor prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, creat pentru a face față efectelor pandemiei de Covid-19. România ar putea beneficia astfel de mai m...

Sorin Grindeanu, noul președinte interimar al PSD: „Majoritatea colegilor vor să fim în opoziție"

Marcel Ciolacu și-a anunțat marți demisia din funcția de președinte al Partidului Social Democrat, în cadrul unei ședințe a Consiliului Politic Național. Conducerea interimară a partidului va fi preluată de Sorin Grindeanu.

CCR discută miercuri o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României urmează să discute, miercuri, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai Curții Constituționale a României (CCR).

Ambasada SUA transmite primul mesaj către președintele ales al României, Nicușor Dan

La o zi și un pic după anunțarea rezultatelor finale ale alegerilor prezidențiale din România, Ambasada Statelor Unite la București a transmis un mesaj oficial de felicitare pentru președintele ales, Nicușor Dan.

Timișul, prezent la IMEX Frankfurt, cel mai important târg de turism de afaceri din lume

Până în 23 mai, timp de patru zile, orașul german Frankfurt este centrul global al turismului de afaceri și evenimente, odată cu deschiderea oficială a IMEX Frankfurt. Este vorba despre cel mai prestigios târg internațional dedicat industriei MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions) ...

Muzică împotriva drogurilor. Timișoara deschide turneul „Ecouri Sonore, Aripi Libere”

Un concert de muzică clasică poate fi mai mult decât o experiență artistică, poate deveni un spațiu de reflecție, empatie și dialog. Asta își propune „Ecouri Sonore, Aripi Libere”, un proiect național care aduce împreună muzicieni, tineri, specialiști în sănătate mintală și povești reale de viață...

Good News

Only good and positive news.