Astăzi, social-democrații vor stabili pașii pe care trebuie să îi facă în continuare, iar Marcel Ciolacu urmează să își depună demisia din funcția de președinte. Potrivit unor surse din partid, întâlnirea va începe în jurul orei 13, la Vila Lac.
Marcel Ciolacu a anunțat luni seară, într-o întâlnire informală cu liderii partidului, că își va depune demisia în ședința CPN de marți. Printre cei care ar putea să preia șefia partidului, interimar, până când se organizează congres pentru alegeri, se numără Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, în acest moment prim-vicepreședinți, Victor Negrescu și Bogdan Ivan.
Liderii PSD urmează să decidă, de asemenea, dacă participă la guvernare sau se retrag în opoziție, fiind mai multe curente în partid. Cea mai mare parte ar prefera ca PSD să intre în opoziție și să susțină din Parlament un guvern minoritar, iar o parte mai mică este de părere că ar trebui să fie în noul guvern și să dea premierul.
UPDATE. Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD
Marcel Ciolacu și-a depus demisia din funcția de președinte al PSD în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al partidului, potrivit unor surse politice.
Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit marți, la Vila Lac, pentru a face o analiză extinsă asupra situației partidului după alegerile prezidențiale și a stabili pașii pe care trebuie să îi facă în continuare