Dacă ne întoarcem puțin în timp, ne amintim că într-o vreme Timișoara era renumită pentru pălăriile create de Paltim, o fabrică legendară care a dus eleganța de pe malurile Begăi în întreaga lume.
Muzeul Național al Banatului a prezentat, miercuri, o selecție de imagini și povești din colecția instituției, printre care se numără Iphigenia von Vukovics, alături de prietena sa, într-o fotografie plină de grație și stil.
De asemenea, în altă fotografie apare Netti Dr. Diel, o doamnă care apare în două ipostaze elegante, purtând pălării ce reflectă spiritul unei epoci în care detaliile vestimentare vorbeau despre personalitate și poziție socială.
#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */Simbol al rafinamentului local, aceste pălării realizate la Paltim erau cândva mândria orașului.
„Pălăriile de altădată erau mai mult decât simple accesorii, erau expresii ale unui stil de viață. Iar astăzi, pălăria Primei Doamne ne reamintește de farmecul acelor vremuri și de puterea detaliilor bine alese”, au precizat reprezentanții Muzeului Național al Banatului.