Miercuri, 27 noiembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Alba, ai Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Alba și ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Alba au organizat o acțiune în sistem integrat, pe raza comunei Sântimbru, județul Alba.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 158 de persoane, au fost verificate 94 de autovehicule au fost controlate două unități comerciale.
În urma controalelor au fost constatate 38 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 49.220 de lei, iar ca și măsură complementară, a fost confiscată cantitatea de 41 de kilograme de produse perisabile care aveau termenul de valabilitate depășit.