La inițiativa primarului municipiului Suceava, Vasile Rîmbu la nivelul instituției va funcționa o Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism care va avea în componență două substructuri și anume Comisia Operativă de Urbanism și Comisia de Estetică Urbană. Componența nominală a acestor comisii dar și Regulamentul de Organizare și Funcționare a acestora vor fi aprobate în ședința Consiliului Local Suceava de luni, 23 decembrie, în baza proiectului propus de primarul Vasile Râmbu. Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism va avea în componență opt arhitecți și pe directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Daniela Sorina Sfecliș. Cei opt arhitecți sunt: Vasile Ciprian Hison, Florin Andrei Manole, Alexandru Oltean, Ovidiu Cristian Istrati, Marian Sebasatian Adamovici, Daniel Eugen Șoltuzu, Doru Ghiocel Olaș și Tudor George Andriu, Arhitecul șef al județului. Comisia va mai avea și patru supleanți: arhitecții Roxana Doina Andrieș, Corina Monica Roncea și Georgiana Larisa Popa precum și pe Elena Alexandra Duduman, consilier superior la Direcția Județeană pentru Cultură. Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism va fi coordonată de primarul Vasile Rîmbu sau viceprimarul Dan Ioan Cușnir. Această comisie se constituie ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță care asigură fundamentarea tehnică a avizului Arhitectului-șef. Scopul ei este acela de îmbunătățire a calității deciziei referitoare la dezvoltarea spațială durabilă. Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism va analiza lucrări precum Planuri de Amenajare a Teritoriului, Planul Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism aferent, Planuri Urbanistice Zonale și regulamentele aferente, Planuri Urbanistice de Detaliu, studii și strategii de dezvoltare urbană.
Comisia Operativă de Urbanism va avea în componență patru arhitecți și anume: Ovidiu Cristian Istrati, Florin Andrei Manole, Vasile Ciprian Hison și Marian Sebastian Adamovici. Comisia de Estetică Urbană va fi formată din arhitecții Doru Ghiocel Olaș, Daniel Eugen Șoltuzu, Alexandru Oltean și Ilie Constantin Dan Prelipceanu. Comsia de Estetică Urbană are următoarele atribuții: analizează și fundamentează tehnic emiterea avizului Arhitectului-șef pentru lucrări de artă monumentală, amenajări ambientale, amenajări peisagistice, mobilier stradal, pictură murală, diverse alte lucrări în spațiile publice, amplasarea de mijloace de publicitate în raport cu Regulamentul de publicitate aprobat de Consiliul Local, propuneri de fațadizare/refațadizare, în special pe arterele principale de circulație, volumetrii și studii de culoarem, aspectul exterior al clădirilor, amplasare terase sezoniere. Totodată, propune restituirea documentațiilor necorespunzătoare din punct de vedere estetic sau neaprofundate suficient în vederea modificării, completării sau corelării. Mandatul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism este de patru ani iar membrii acesteia nu pot fi desemnați mai mult de două mandate.
Vremuri noi pentru urbanismul municipiului Suceava. Primăria va avea o Comisie care va analiza avizele Arhitectului-șef. Se constituie și o Comisie de Estetică Urbană compusă din mai mulți arhitecți, 10.0 out of 10 based on 1 rating