După deschiderea loturilor Mândrești Munteni – Focșani Nord, Buzău – Vadu Pașii și Vadu Pașii – Râmnicu Sărat din autistrada A7, astăzi a fost deschis cel mai lung lot din acest tronson: Râmnicu Sărat – Focșani Sud (Mândrești). Cei aproape 36 de kilometri de drum inaugurați întregesc tronsonul III al Autostrazii Moldovei și unesc cele două municipii reședință de județ: Buzău și Focșani.
Pentru că vremea a fost prielnică, lucrările s-au desfășurat în condiții foarte bune. Deși termenul de finalizare era aprilie 2025, lucrările au decurs destul de repede, astfel că deschiderea s-a realizat cu aproximativ 4 luni mai devreme.
Și de această dată, SC Loial Impex SRL a fost alături de constructorul UMB Grup în ceea ce privește lucrările de semnalizare rutieră. Pentru acest lot, societatea suceveană s-a ocupat de producția, furnizarea și montajul indicatoarelor rutiere și de execuția marcajelor rutiere. În continuare, societatea colaborează cu grupul UMB la proiectele aflate in derulare, cu termene de finalizare în 2025.
Reamintim faptul că SC Loial Impex SRL din Suceava oferă, pe lângă proiectarea, execuția și mentenanța instalațiilor pentru construcții civile, industriale și inginerești și servicii complete în domeniul semnalizării rutiere: marcaje rutiere longitudinale și transversale executate cu utilaje ce înglobează cele mai noi tehnologii, folosind vopsea clasică, material termoplastic sau bicomponent multi-punct, aglomerat și rezonator; producție și montaj specializat de indicatoare rutiere reflectorizante (cu marcaj C.E.).
Tronsonul din autostrada A7 Râmnicu Sărat – Focșani Sud (Mândrești) a fost deschis circulației rutiere. Lucrările au fost realizate de UMB Grup și Loial Impex Suceava (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating