În această zi a anului 1826, SUA ajunseseră la cea de-a 50-a aniversare, neclintită în democrație, independență și progres. În locul celor 13 state de la începuturi, acum erau 24, inclusiv două la vest de Mississippi.
Populația se mărise de patru ori, ajungând la 12 milioane de oameni, țara era în stare de pace, iar președinte era unul dintre cei mai dezinteresați slujitori ai ei, John Quincy Adams.
Se sperase ca serbările de la Washington să fie onorate de prezența a doi dintre fondatorii națiunii care mai trăiau, John Adams, al doilea președinte, semnatar al Declarației de Independență și părintele actualului președinte, și Thomas Jefferson, cel mai mare gânditor politic al Americii, autor și semnatar al Declarației de Independență și cel de-al treilea președinte al țării.
Adams avea nouăzeci de ani și locuia liniștit în Quincy, Massachusetts, în vreme ce Jefferson, la cei optzeci și trei de ani ai săi, se retrăsese de mult în iubitul său Monticello, în Virginia. Prin urmare, Washingtonul a trebuit să sărbătorească fără acești doi mari oameni.
Abia două zile mai târziu a sosit și vestea: Jefferson murise liniștit la ora 1 după-amiaza, în ziua de 4 iulie, iar John Adams îl urmase la scurt timp, după ora 6. Ca observație colaterală, printre ultimele cuvinte ale lui Adams au fost și acestea, „Jefferson supraviețuiește”.
John Quincy Adams a interpretat această marcare ciudată și solemnă a aniversării de 50 de ani a Statelor Unite ca fiind un indiciu „vizibil și palpabil” al grației divine față de cei doi dispăruți și față de națiunea la crearea căreia puseseră umărul.
Tot la 4 iulie:
1187: Saladin, conducătorul sarazinilor, anihilează armata creștină a regelui Ierusalimului la Hattin.
1190: Regele Angliei, Richard Inimă de Leu, și regele Franței, Filip August, pornesc împreună în cruciadă.
1776: Este semnată Declarația de Independență a Statelor Unite.
1807: Se naște revoluționarul italian Giuseppe Garibaldi.
Geo Alupoae, critic de teatru.