Surpriză făcută unei foste mari balerine a României acum rezidentă a Căminului de bătrâni de la Solca. ”Bunica balerina” are 84 de ani (foto) | Suceava News Online

Surpriză făcută unei foste mari balerine a României acum rezidentă a Căminului de bătrâni de la Solca. ”Bunica balerina”
📅 2024-12-22

De măcar 8 ani, vorbesc necontenit despre „bunicii de la Solca”, despre  „bunicii” rătăciți, chiar și pentru un răstimp, de cei dragi ai lor, și-o fac mai curând vorbind despre ei toți, pentru că fiecare zi petrecută într-un astfel de loc devenit „acasă” îmi pare a spune o aceeași poveste-tâlcuire de viață: vine o vreme când, pentru unii dintre noi, viața încape pe un lat de pat și-n două noptiere.

Cu ce cuvinte, rupte din raiul celor care încredințează, și vindecă, și împuternicesc să vi-i povestesc? Vi-i puteți închipui. Sprijiniți în baston, cu pâsla papuceilor de casă abia șoptind pe pardoseala clădirii, ca să nu le tulbure tihna sau durerea celorlalți, privind uneori spre razele ce numără încă o iarnă peste zilele lor și le bate-n fereastră, murmurând rugăciuni și întrebându-se unii pe alții de sănătatea de „azi”. Unii zâmbesc sfios, alții abia-și ascund din barbă plânsul, pe unii mi-e teamă să-i și întreb cum mai sunt, pentru că au ei pentru mine zeci de-ntrebări despre cumpăna vieții și n-am putere în cuvânt să le răspund. Unii te-ar vrea acolo doar pentru ei, măcar pentru o vreme, alții jinduiesc după clipa aceea de liniște din taina casei lor și-ar da la schimb ani, pe care și-așa nu știu dacă-i mai vor, să-și îndrepte junghiul din piept de pălitarul de la căpătâiul patului de-acasă.

Încăperile, pe care le împart în câte trei sau patru suflete și-n care-ncap trei-patru paturi și tot pe-atâtea măsuțe scunde și noptiere, au și ele poveștile lor. Sau, mai aproape de-adevăr, una și aceeași poveste. Vine o vreme când, pentru unele suflete cu care împărțim trecerea noastră pe-aici, zilele seamănă izbitor între ele și se măsoară cu ore smulse din timpul amintirilor. Zile care-ncep cu înșiruirea pe marginea dinspre perete a unui pat de cămin a câtorva lucrușoare dragi – fotografii cu nepoței ce se vor întoarce cândva de departe, câteva iconițe ce și-au pierdut și luciul și culoarea de-atâta ținut în căușul palmelor, la vremea rugăciunii, pe-alocuri o păpușă ciufulită vesel și-un ursuleț cu doar un ochi de catifea.

De-aceea și-ncerc, pe cât îmi stă în putere, să le prefac orele în care ne-ntâlnim în crâmpeie mici de sărbătoare. Și-așa a fost și întâlnirea de-acum câteva zile cu ei. Cu emoții frumoase, cu o bucurie ce nu se poate așeza pe de-a-ntregul în cuvinte, cu liniștea discretă și uimitoare cu care un act cultural pășește în pași grațioși de balet în zăpada inimii.

Se află între „bunicii” de la Solca și doamna Oltea Secula, fostă balerină a Teatrului Liric din Constanța, astăzi Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Am supranumit-o cu duioșie și drag „bunica balerina” și-i caut prezența de fiecare dată când sunt între „buniceii mei”. Are o personalitate complexă și fascinantă, de artist, de om care a făcut constant sacrificii personale pentru a răspunde pe măsură vocației profesionale și crezului cultural. Are acum 84 de ani. E discretă, cultivată,  sensibilă, fină, l-a avut ca duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc și e fascinant s-o asculți vorbind despre balet, librete, operă, operete, coregrafi, trupe de balet, dansatori și costumieri.

Am dorit s-o surprindem pe „bunica balerina”, amintindu-i de anii în care umplea scena cu eleganța și virtuozitatea ei și, în aceeași măsură, să le oferim celorlalți „bunici” o experiență culturală inedită.

Micuța balerină Efrema-Ecaterina Matei, din clasa a III-a, de la Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, a interpretat pentru ei, și între ei,  un act din baletul clasic „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Vă puteți închipui surprinderea și emoțiile balerinei de odinioară? În operă, ca și în lirica populară, lebăda e simbolul iubirii veșnice. Privea cu o dulce tulburare în ochi și cu nedisimulată admirație și cuvintele, chiar și așa, rostite cu o voioșie mai stângace acum, i se nestăvileau: mișcări grațioase – passé, plié, port de bras. Recunoștea pașii și rememora povestea. Impresionant!

Și privindu-le, la momentul aplauzelor la „scenă deschisă”, pe holul îngust, dar așa de primitor și inundat în emoții înalte și frumoase al Căminului  de la Solca, mi-a venit în minte un poem al fiului Lancrămului, poetul luminii: „Din cer a venit un cântec de lebădă”. (Lucian Blaga)

Și nu-mi pot împiedica gândul că sunt printre noi oameni pentru care viața e asemeni unui „cântec mut”, că inima lor, așezată într-un trup ce învață, rând pe rând, când suferința, când neputința, cântă cântec de lebădă și-și tot întoarce privirea spre apus. Și au încă atât de multe de spus!

E vremea colindelor. Timp de pornit spre Betleem. Da, încă mai putem.  Alege să fii mângâiere, om bun! Omenia înalță și vindecă. Și e mare. Și-i semn de dragoste dintr-aceea ce niciodată nu moare.

Prof. Daniela Ceredeev

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri svnews

Peste 38 de formații din  Suceava, Iași și Republica Moldova vor încânta publicul la Festivalul ”Obiceiuri de Iarnă” de pe 27 decembrie din Centrul Sucevei. Traseul paradei va fi schimbat. Vezi care sunt restricțiile de trafic

Sucevenii, dar și turiștii care se află în perioada sărbătorilor de iarnă în județul nostru sunt invitați pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, la Festivalul Internațional “Obiceiuri de iarnă”. Manifestarea, care face parte din programul “Crăciun în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean...

Napoleon devine general după asediul Toulonului (1793)

La 22 decembrie 1793, căpitanul de artilerie Napoleon Bonaparte (cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte) a fost promovat la gradul de general de brigadă, la frageda vârstă de 24 de ani, ca recompensă pentru eroicele sale realizări, în cursul victoriosului asediu a...

Surpriză făcută unei foste mari balerine a României acum rezidentă a Căminului de bătrâni de la Solca. ”Bunica balerina” are 84 de ani (foto)

De măcar 8 ani, vorbesc necontenit despre „bunicii de la Solca”, despre  „bunicii” rătăciți, chiar și pentru un răstimp, de cei dragi ai lor, și-o fac mai curând vorbind despre ei toți, pentru că fiecare zi petrecută într-un astfel de loc devenit „acasă” îmi pare a spune o aceeași poveste-tâlcuir...

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților devine producător de energie electrică verde. Aproape 9 milioane de lei accesate pentru producerea de energie din surse solare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o delegație de la Centrul Eparhial, compusă din: PC Pr. Viorel Ilișoi Consilier Sector Economic-Financiar, PC Pr. Florin Lupu Consilier Sector Fonduri Externe și Interne și PC Pr. Viorel-Ioan Cozmei resp...

Trei adulți și un minor implicați într-un accident cu două mașini la Dărmănești (foto)

 Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această seară pe raza localității Dărmănești, imformează ISU Suceava. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SMURD TIM (Terapie In...

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Egros Suceava (foto)

Un  autoturism a intrat în vitrina unui operator economic din municipiul Suceava (zona Egros), informează ISU Suceava. Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ. Conducătorul autoturismului, conștient și cooperant, ...

10 reclamații ale călătorilor privind calitatea transportului local din municipiul Suceava în trimestrul trei al acestui an

În trimestrul trei al acestui an s-au înregistrat 10 reclamații ale călătorilor privind calitatea transportului local în municipiul Suceava, 9  fiind inregistrate la transportator, societateaTPL Suceava si una la Primaria Municipiului Suceava. Așa indică raportul de analiză și evaluare a gradului...

Un bărbat din Frătăuții Vechi  a murit strivit de roțile unui excavator care a trecut peste el

Tragedie pe drumul județean din Frătăuții Vechi. Un localnic de 65 de ani a murit a murit strivit de roțile unui excavator care circula pe un drum public deși nu avea voie având direcția de deplasare dinspre satul Măneuți, spre comuna Frătăuții Vechi. Accidentul mortal s-a petrecut vineri diminea...

Eliminarea încuviințării executării silite și cum poți executa mai ușor o hotărâre judecătorească

Una dintre cele mai importante modificări legislative propuse la finalul anului 2024 este renunțarea la încuviințarea executării silite de către instanță, atunci când aceasta privește hotărâri judecătorești definitive. Această schimbare promite să eficientizeze procesul de executare silită și să ...

Programul magazinelor PPC Energie din Botoşani, Iaşi, Rădăuți, Suceava și Vaslui în perioada sărbătorilor de iarnă

Magazinele PPC Energie din Botoşani, Iaşi, Rădăuți, Suceava și Vaslui vor avea un program modificat în perioada sărbătorilor de iarnă: 24 decembrie 2024: – magazinele vor funcționa în intervalul orar 9 – 13; 25-26 decembrie 2024: zile libere legale – magazinele vor fi închise; 3...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.