Clădirea în care a funcționat școala veche din comuna Horodnic de Sus construită de austrieci în anul 1888 va fi readusă la viață printr-un proiect al Primăriei finanțat de Administrația Fondului de Mediu. Lucrările de reabilitare și consolidare sunt în toi și potrivit primarului Valentin Luță vor fi finalizate în iunie anul viitor. Valoarea totală a investiției este de 2,2 milioane de lei din care 1,87 de milioane de lei fonduri nerambursabile. ”Din 1888 și până acum clădirea nu a suferit nicio intervenție. E o clădire superbă și dacă ne dă Dumnezeu sănătate o să iasă ceva extraordinar. Am păstrat elementele originale care să vorbească despre istoria noastră”, a spus Valentin Luță.
El a menționat că această școală este un obiectiv de suflet pentru toată comuna fiind prima școală făcută în vremea Imperiului Austriac unde s-au format generații întregi din Horodnic de Sus. ”Aici a învățat tatăl meu. Am poze cu el în bancă la școală tuns zero ca la armată. Eu am făcut grădinița acolo pentru că o perioadă școala a fost transformată în grădiniță. Primul meu băiat a făcut de asemenea grădinița în clădirea școlii vechi. Toți bunici noștri, părinții noștri au făcut școala aici. Școala ascunde și o amintire neplăcută. Acolo a fost ucis un consătean Ion Nichiforel îi spunea pentru că s-a opus colectivizării. În școală îi aduna pe oameni să-i convingă să intre în colectiv”, a relatat primarul care a mai spus că ”în comună sunt două obiective de suflet școala veche și biserica veche de lemn de care trebuie să avem grijă ca de ochii din cap”.
Școala veche din Horodnic de Sus construită de austrieci în 1888 readusă la viață printr-un proiect al Primăriei. Valentin Luță: ”E o clădire de suflet a noastră” (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating