În perioada 24 – 31 decembrie 2024, Primăria Liteni organizează mai multe manifestări culturale cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Anul Nou. Primarul Tomiță Onisii a spus că evenimentele vor începe în ajun de Crăciun, pe 24 decembrie, de la ora 17:00, în parcarea de la Sala Sporturilor Liteni, cu evenimentul „Vine, vine, Moş Crăciun!” cu daruri pentru cei mici, foc de artificii şi altele, în prezenţa lui Moş Crăciun. Va urma apoi un spectacol de datini de Crăciun, respectiv recital de colinde cu participarea Corului Liceului „I.V. Liteanu” şi a Grupului vocal-instrumental Izvoraşul din Liteni, interpreţi: Andrei Artenie, Mădălina Gîtman, Ioan Artenie, Ilinca Vornicu, Ştefania Popa, Andreea Petrariu, Isabela Popa, Mădălina Maftei, Maria Ivan, Nicoleta Dumitru (Borş), Florin Costan şi un Grup de colindători din oraşul Liteni. Conducerea artistică este asigurată de Prof. Matachi Dan-Ilie,
Apoi, vineri, 27 decembrie, de la ora 16:00, tot în parcarea de Sala Sporturilor Liteni va avea loc evenimentul „Porniţi plugul măi flăcăi!”, cu un program de datini şi obiceiuri de iarnă susţinut de Ceata de la Dolhasca, Fanfara „Izvoraşul”, Capra de la Mălini, Grupul Folcloric „Stânjenelul” – Malanca de la Stroieşti şi Urşii de la Zahareşti, Fanfara din Rotunda, Berenii de la Capul Codrului – coordonator Alexandru Catargiu. Muzică populară cu participarea soliştilor Ansamblului „Izvoraşul” al Casei de Cultură Liteni – Ilinca Vornicu, Ştefania Popa, Andreea Bădărău, Nicoleta Dumitru (Borş), Mădălina Maftei, Elisa Tîrgovăţu Simona Matachi, Florin Costan. Conducerea artistică Prof. Matachi Dan-Ilie,
În ultima zi a anului, marţi, 31 decembrie, de la ora 13:00, în parcarea de la Sala Sporturilor Liteni va începe Festivalul „Parada Măştilor” – Urături, tradiţii din zona oraşului Liteni. Tomiță Onisii a precizat că se vor acorda premii pentru toate cetele care vor participa.