Nașterea Păianjenului Universal | Suceava News Online

Nașterea Păianjenului Universal | Suceava News Online
📅 2024-07-06

În această zi a anului 1423, în orașul Bourges, s-a născut cel ce avea să fie Ludovic al XI-lea al Franței, un rege care a rămas în istorie drept „păianjenul universal”, din cauza comploturilor pe care le-a urzit și a dușmanilor pe care i-a prins în cursă, după ce a pus capăt puterii feudale a baronilor francezi. Deși gras și urât, Ludovic era viclean, inteligent, spiritual, prefăcut și necruțător.

Era neprotocolar într-o vreme în care pompa și ceremonia erau universal admirate și avea foarte puțin respect pentru titluri și ranguri.

Înfuria nobilimea trimițându-și bărbierul, celebrul Olivier le Daim, ca ambasador.

Suspicios și superstițios, suferea groaznic de pe urma hemoroizilor și era convins că lipsa de sex le agrava starea. Deși credincios, l-a închis totuși pe trădătorul cardinal Balue într-o cușcă timp de zece ani.

În cursul domniei sale de 22 de ani, Ludovic s-a luptat cu toți nobilii puternici care i-au picat în mână. Lista îi cuprinde pe împăratul Sfântului Imperiu Roman Frederic al III-lea, ducii de Bourbon, Armagnac și Bretagne, Jean al II-lea de Aragon și propriul frate, Carol de Franța. Cel mai celebru dușman al său a fost Carol cel Îndrăzneț de Burgundia, care, la un moment dat, l-a ținut prizonier pe Ludovic, dar pe care acesta a reușit să-l distrugă în cele din urmă.

Însă abilul Ludovic nu a trebuit să lupte de fiecare dată pentru a-și înfrânge dușmanii. Când regele Angliei, Eduard al IV-lea, a invadat Franța, în 1475, Ludovic a solicitat negocieri și pe urmă a pus la cale trei zile de banchete și serbări somptuoase pentru Eduard și oamenii săi, înainte să-i propună un tratat de pace.

Vicleanul rege i-a oferit lui Eduard o pensie în schimbul acordului său de a recunoaște pretențiile lui Ludovic la întreaga Franță. Cât se poate de încântat de aranjament, Ludovic a făcut față de unul dintre curtenii săi următoarea remarcă: „I-am izgonit pe englezi din Franța mai ușor decât tatăl meu [Carol al VII-lea], pentru că tatăl meu i-a gonit prin forța armelor, în vreme ce eu i-am izgonit cu plăcinte din carne de vânat și cu vin bun”.

Ludovic a făcut monarhia franceză mai puternică decât fusese din vremea lui Filip cel Frumos, cu un secol și jumătate în urmă. Era foarte mândru de drepturile și de puterea sa ca rege al Franței și a creat precedentul pentru aroganța definitorie a șefilor de stat francezi, spunându-le baronilor săi: „Eu sunt Franța”.

În 1655, Ludovic al XIV-lea i-a reiterat mărețul sentiment prin celebrele cuvinte „L’Etat, c’est moi” – „Statul sunt eu”– și trei secole mai târziu, Charles de Gaulle a proclamat „Je suis la France!”– „Eu sunt Franța!”

Ulterior a completat: „Atunci când vreau să știu ce părere are Franța, mă întreb pe mine însumi”.

Sursa foto: Wikipedia

Tot la 3 iulie:

1853: Rusia invadează Moldova, începând Războiul Crimeii.

1866: Veneția se alătură regatului unit al Italiei.

1940: Crucișătoarele britanice distrug flota franceză ancorată la Mers-el-Kebir.

Geo Alupoae, critic de teatru.

Nașterea Păianjenului Universal, 10.0 out of 10 based on 1 rating
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri svnews

Manevră copilărească făcută de un șofer cu permisul anulat pentru a scăpa de brațul lung al legii

Au făcut schimb de locuri la volan după ce polițiștii le-au făcut semn să oprească. Este vorba de o femeie de 54 de ani și de un bărbat de 52 de ani care conducea un jeep în zona Pasului Trei Movile din Sadova deși avea permisul anulat. La un moment dat femeia a trecut în […] The post Manev...

Moarte în trenul Bacău – Suceava

Tragedie sâmbătă dimineață în trenul Regio 5431 Bacău – Suceava. Un bărbat de 55 de ani, electrician la Revizia Vagoane Suceava, a murit după ce a făcut un infarct. Omului i s-a făcut rău când trenul era aproape de gara din Liteni. Un echipaj medical de la Ambulanță sosit rapid la vagonul cu pric...

Președintele ales al Consiliului Județean vrea să intre ”în pâine” pe un teren curat

Președintele ales al Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, vrea să știe exact ce anume preia de la administrația condusă de Gheorghe Flutur. În consecință el a sugerat organizarea unor întâlniri de lucru între reprezentanții administrației actuale și experții din echipa sa. El a explicat că nu e...

ANAT susține protestul contabililor și economiștilor din România

Comunicat de presă: Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) susține marele protest ”Fără haos în legislația fiscală” care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acțiune organizată de asociațiile profesionale ale contabililor și economiștilor din România, sprijinită de mai multe patrona...

 Recital de vioară și pian, susținut de soliștii Dariu Cifor – vioară și Andrei Dunca– pian la Muzeul de Istorie Siret

Muzeul Național al Bucovinei vă invită sâmbătă, 13 iulie 2024, ora 18, la Muzeul de Istorie Siret, la un Recital de vioară și pian, susținut de soliștii DARIU CIFOR  – vioară și ANDREI DUNCA – pian. În program lucrări de: B. Bartok, J. Brahms, Fr. Kreisler, C. Porumbescu, J. Williams și alt...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..