În ziua de marți, 12 aprilie 1457, Ștefan, fiul voievodului Bogdan al II-lea (1449–1451) al Moldovei, asociat de tatăl său la domnie, aflat în fruntea unei oști moldovene, îl învinge, în bătălia de la locul numit Hereasca, Dolgești, pe Petru Aron, care ia calea pribegiei. Peste două zile, la 14 aprilie, toate stările Țării Moldovei, adunate pe câmpia de la Direptate (în zona Mirceștilor din ținutul Roman), nu departe de locul luptei abia încheiate cu oastea lui Aron, îl aleg domn al țării. După ce a primit din partea mitropolitului Moldovei, Teoctist, ungerea, Ștefan cel Mare „a luat schiptrul Moldovei”.
În lunga sa domnie de aproape o jumătate de secol, viteazul domn și-a stabilit două principale obiective. Primul, consolidarea puterii centrale, politice și militare a țării. Marii boieri, adversari ai unei domnii puternice, autoritare, nu priveau cu ochi buni acțiunile sale pentru întărirea, prin toate mijloacele, a puterii domnești.
Orice încercare de împotrivire internă, cu sprijin din afara Moldovei, a fost reprimată din fașă de paloșul său. Nu a ținut seama, pentru împlinirea acestui obiectiv, nici de relațiile de rudenie, familiale. Pentru apărarea Moldovei de pericolul otoman, al doilea său obiectiv, Ștefan cel Mare a mobilizat întregul potențial uman al țării.
Factorul hotărâtor, cel care a asigurat victoria în toate bătăliile purtate, a fost „oastea cea mare a țării”, constituită în cea mai mare parte din răzeși, țărani liberi, și din târgoveții orașelor. Una dintre cele mai răsunătoare izbânzi ale domnului moldovean este cea de la Vaslui, din geroasa iarnă a anului 1475 (10 ianuarie). Pe o zi cețoasă, oastea lui Ștefan (40 000 de luptători), cu ajutorul câtorva mii de secui și poloni înfrânge impresionanta armată otomană (circa 100 000 de spahii și ieniceri).
„Niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrângere”, mărturisea văduva sultanului Murat I. Cu același eroism a respins armata domnului Moldovei încercările ungurilor și polonilor de a cuceri pământul țării. La Codrii Cosminului, în 1497, are loc o crâncenă luptă între armata polonă invadatoare și răzeșii lui Ștefan cel Mare. „A fost atunci măcel mare între leși și armatele moldovenești”, nota cronicarul. „Și au fost luate toate schiptrele crăiești și au căzut acolo multă oaste și toate tunurile cele mari…”.
După consolidarea puterii sale, după afirmarea forței militare a Moldovei, forță capabilă a stăvili ofensiva Semilunei, Ștefan cel Mare intră în legături diplomatice cu cancelariile apusene, în special cu papa Sixt al IV-lea, căruia îi solicită ajutor financiar.
În 1477, o ambasadă a lui „Signor Ștefan Voyvoda”, condusă de Ioan Țamblac, sosește la Veneția, cu un mesaj al lui Ștefan cel Mare adresat Senatului.
Urmând un vechi obicei creștin, Ștefan cel Mare ctitorea, după fiecare bătălie, câte un lăcaș sfânt, aducând astfel mulțumire și recunoștință lui Dumnezeu. Prima asemenea ctitorie este mănăstirea Putna (1466–1469). Ea pune cu putere în evidență un nou stil în arhitectura Moldovei, stil care se va materializa în caracteristicile bisericii, ale chiliilor, ale turnului de pază, ale fortificațiilor, ale palatului domnesc.
În vara lui 1488, Ștefan cel Mare zidește biserica Sfântu Gheorghe de la Voroneț, pentru ca, în septembrie 1496, să termine ridicarea bisericii Sfântu Nicolae din Botoșani, arhitectură reprezentativă a stilului epocii sale.
În anul următor, la mănăstirea Neamț, este construită biserica Înălțarea Domnului, monument care dă expresie definitivă stilului moldovenesc inițiat de constructorii moldoveni.
Înainte de a închide ochii pentru totdeauna (2 iulie 1504), Ștefan cel Mare hotărăște ca fiul său Bogdan să-i urmeze în jilțul domnesc, garanție în păstrarea independenței Moldovei. Cad, cu acest prilej, câteva capete de boieri care se opun voinței domnești. Ștefan cel Mare va fi înmormântat la Putna, lăsând în urma sa un stat independent, puternic economic, capabil să se opună cu succes oricăror invazii străine, cunoscut în lumea creștină și apreciat pentru eroismul poporului său și al viteazului voievod.
Tot la 2 iulie:
1566: Moare prezicătorul Nostradamus.
1644: Capetele Rotunde îi înving pe prințul Rupert și cavalerii săi la Marston Moor, în timpul Războiului Civil englez.
1778: Moare filosoful francez Jean-Jacques Rousseau.
1870: Regele Italiei, Victor Emmanuel al II-lea, intră în Roma, realizând unificarea Italiei.
1881: Președintele american James Garfield este împușcat și rănit fatal de un fanatic religios, Charles Guiteau.
1937: Amelia Earhart, prima femeie aviator americană, dispare în timpul unui zbor.
Geo Alupoae, critic de teatru.