Ludovic al XVI-lea este ghilotinat (1793) | Suceava News Online

Ludovic al XVI-lea este ghilotinat (1793) | Suceava News Online
📅 2025-01-21

În ziua aceasta, regele care a legalizat folosirea ghilotinei în Franța a urcat el însuși eșafodul în urletele gloatei adunate în Place de la Révolution, numită astăzi Place de la Concorde.

Era Ludovic al XVI-lea, un rege bine intenționat, dar gras și bâlbâit.

Ghilotina fusese introdusă în Franța ca un instrument al blândeții și ca o prelungire a democrației. A fost propusă în „Adunarea Stărilor Generale” din 1789 de către doctorul Joseph-Ignace Guillotin, care o vedea ca pe „o modalitate mai milostivă de lichidare a condamnaților și chiar ca un gest de democrație”. În sine, ghilotina nu era ceva nou.

Un instrument foarte asemănător se folosea în Italia, iar „fecioara scoțiană” o anticipase cu peste două sute de ani mai devreme în Scoția. Ludovic stătuse practic în arest la domiciliu aproape doi ani, iar monarhia fusese abolită cu cinci luni înainte. Apoi, în decembrie 1792, Ludovic a fost judecat pentru trădare și găsit vinovat pe 18 ianuarie. A doua zi, Convenția a votat pentru sentința capitală cu 380 voturi pentru și 310 împotrivă.

Așa încât, în această zi a anului 1793, ex-regele Ludovic a fost purtat pe străzile Parisului într-o trăsură înconjurată de soldați, într-o cavalcadă care a durat două ore. La fiecare colț, se aflau cetățeni înarmați cu sulițe sau puști, ca măsură de precauție împotriva oricărei încercări de manifestare favorabilă regelui. În sfârșit, au sosit la locul execuției.

La doar 38 de ani, regele a înfruntat moartea cu curaj și stăpânire de sine. A refuzat să-i lase pe temnicerii lui să-l lege și a străbătut hotărât eșafodul, mulțimea asistând într-o tăcere desăvârșită la execuție. Ajuns la baza ghilotinei, regele s-a întors pentru a se adresa gloatei.

Ultimele lui cuvinte au fost: „Mor fără să fiu vinovat de crimele puse în seama mea. Îi iert pe cei care mi-au adus moartea și mă rog la Dumnezeu ca sângele pe care sunteți pe cale să-l vărsați să nu apese niciodată asupra Franței”. Apoi tobele i-au acoperit cuvintele, iar Ludovic a fost întins pe scândura ghilotinei. Lama a alunecat în jos, dar grăsimea de pe ceafa regelui a împiedicat-o să taie dintr-odată, așa că Ludovic a apucat să țipe scurt înainte ca gâtul să-i fie tăiat complet. După care, conform preotului său, care a asistat personal: „Cel mai tânăr dintre gardieni, care părea să aibă 18 ani, a înșfăcat de îndată capul și l-a arătat poporului în timp ce se plimba țanțoș pe eșafod… La început, s-a așternut o liniște îngrozitoare; într-un târziu, s-au auzit câteva țipete de «Vive la République!» Treptat, glasurile s-au înmulțit și s-au unit în urletul general al gloatei, și toate căciulile au fost aruncate în aer”.

Pornind de la experiența câștigată în timpul revoluției, francezii au considerat ghilotina un instrument de un asemenea succes încât au folosit-o până pe 10 septembrie 1977, când un criminal tunisian pe nume Hamida Djandoubi a devenit ultima persoană ghilotinată pe teritoriul Franței.

Sursa foto: wikipedia.org

Tot la 21 ianuarie:

1924: Moare Vladimir Ilici Lenin.

1950: Moare scriitorul englez George Orwell (Eric Arthur Blair), autor, printre altele, al romanului 1984.

Geo Alupoae, critic de teatru

Ludovic al XVI-lea este ghilotinat (1793), 10.0 out of 10 based on 1 rating
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri svnews

Gheorghe Flutur a demisionat de la conducerea PNL Suceava. „Toate au un început și un sfârșit. Mulțumesc tuturor membrilor liberali pentru spiritul de echipă, prietenie și colaborare”

Gheorghe Flutur a demisionat din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL. Decizia a fost anunțată astăzi de Gheorghe Flutur prin intermediul unui comunicat de presă. „Subsemnatul Gheorghe Flutur doresc să informez opinia publică că, astăzi, 21 ianuarie 2025, mi-am înaintat de...

Un autoturism a ieșit în decor pe Calea Unirii din Suceava. Două persoane dintre care un minor de 9 ani au ajuns la spital

Pompierii militari suceveni au intervenit în această dimineață cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la un accident produs în municipiului Suceava, pe str. Calea Unirii. Potrivit ISU suceava, un autoturism în care se aflau trei per...

Ludovic al XVI-lea este ghilotinat (1793)

În ziua aceasta, regele care a legalizat folosirea ghilotinei în Franța a urcat el însuși eșafodul în urletele gloatei adunate în Place de la Révolution, numită astăzi Place de la Concorde. Era Ludovic al XVI-lea, un rege bine intenționat, dar gras și bâlbâit. Ghilotina fusese introdusă în Franța...

Întâmplare cu o ursoaică și puiul ei pe un drum de pădure înzăpezit (foto)

O ursoaică grijulie se întoarce după puiul ei mai năzdrăvan care s-a ”pierdut” pe drum într-o pădure din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, momentul fiind filmat de o cameră de monitorizare amplasată de către colegul nostru Bereczki Reymont. Ursoaicele au de obicei doi sau trei pui,...

Poetul și criticul literar Vlad Sibechi invitatul de miercuri după amiază al Alianței Franceze din Suceava

Miercuri, 22 ianuarie 2025, ora 17.00, Alianța Franceză din Suceava reia seria de întâlniri cu scriitori şi autori francofoni din spaţiul românesc, desfăşurată sub genericul Rencontres-lectures avec des écrivains francophones de Bucovine şi animată de scriitorul şi artistul vizual Constantin Seve...

Medalie de argint pentru atleta dorneancă Claudia Costiuc la o competiție internațională din Italia

Duminică 19 ianuarie atleta dorneancă Claudia Costiuc a cîștigat medalia de argint la Concursul Internațional de la Padova /Italia în proba de 800 metri trecând linia de sosire cu timpul 2 minute 9 secunde 79 de sutimi.  Este prima cursă a acestei atlete în acest an. Prâsneac Cristian antrenor CS...

Schema diabolică prin care șapte ”clienți” au primit teren pentru afacerile lor în intravilanul Sucevei. Viceprimarul Cușnir: ”Nu s-a urmărit nicio clipă protejarea intereselor patrimoniale ale Municipiului Suceava”

Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, continua seria dezvăluirilor în legătură cu neregulile descoperite după preluarea mandatului. Cușnir aduce acum în atenția opiniei publice ”schema diabolică” prin care șapte ”clienți” au primit teren în intravilanul municipiului Suceava pentru a...

O mulțime de animale sălbatice surprinse defilând prin fața unei camere de monitorizare (foto)

Cerbi, ciute, căprioare, lupi, râși, mistreți, doar o mică parte a faunei extraordinare din Parcul Național Piatra Craiului, au fost surprinse într-o filmare realizată, în timp, de către o cameră de monitorizare instalată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului național. Parcu...

Gheorghe Șoldan a semnat deciziile de concediere pentru încă cinci funcționari ai CJ Suceava care cumulau salariul și pensia

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat, astăzi, deciziile de concediere pentru încă cinci funcționari ai CJ Suceava care cumulau salariul și pensia. Decizia vine după ce la finalul lunii noiembrie a anului trecut, Gheorghe Șoldan a semnat deciziile de încetare a rapo...

Linii electrice sigure pentru păsările din Dobrogea

Mortalitatea păsărilor prin electrocutare reprezintă o problemă majoră de conservare, afectând în special păsările de pradă. Liniile electrice de medie tensiune neizolate, care sunt frecvent folosite de aceste păsări pentru popas atunci când vânează sau se odihnesc, constituie unul dintre cele ma...

Good News

Only good and positive news.