Aniversarea a 35 de ani de la Revoluția Română ne oferă șansa unui bilanț a ceea ce am făcut bine sau mai puțin bine, ca națiune și individual în parte, în această perioadă, susține primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran. Aceasta crede că într-un asemenea moment, este vital să ne reamintim de oamenii care au contribuit esențial la redobândirea libertății din decembrie 1989, acești adevărați eroi ai națiunii române, din multe orașe ale țării, inclusiv din Alba Iulia.
”Consider că exemplul celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră de astăzi trebuie urmat acum de fiecare român. Copiii noștri au nevoie de cunoașterea unei variante a evoluției noastre ca neam și popor cât mai puțin trunchiată, astfel încât tânăra generaţie să știe adevărata istorie, dar şi pe acei oameni pe nedrept uitaţi, care merită să-şi găsească un loc binemeritat în manualele de istorie a românilor. Din nefericire, mai sunt și acum multe mărturii și înscrisuri încă necunoscute sau, în unele cazuri, interzise în vremea dictaturii comuniste, rămase la stadiul de enigmă pentru mulţi români. Dacă aceste documente ar fi prezentate publicului larg, ele ar constitui baza unei veritabile istorii reale a românilor, aşa cum nu ne-a fost permis să o cunoaştem şi să o învăţăm până în acele zile fierbinți ale revoluției române din 1989. Chiar și veritabilii specialiști în istorie recunosc că sunt personalități marcante și anumite întâmplări fundamentale care au influențat cursul istoriei, uitate sub praful ignoranței, ba chiar ascunse cu bună știință! De vină a fost propaganda comunistă dusă până la isterie, cu fabricarea unor falși idoli ai istoriei naționale, din dorința de a controla mințile românilor și a induce în ochii copiilor din „epoca de aur” ideea unei istorii distorsionate și plină de personaje anonime ilustre… Desigur, mai avem reparații de făcut și ar fi bine să le facem cât mai repede, deoarece acele mărturiile neincluse în manualele de istorie ar putea să nu mai poată fi scoase la lumină. Una dintre cele mai bune lecții ale celor ce au făcut posibilă scuturarea de regimul comunist este lecția istoriei. Istoria, democrația și libertatea sunt adevăratele câștiguri ale românilor ce s-au jertfit în acele zile. Vremea mărețelor personaje și a salvatorilor de neam și țară a apus în decembrie 1989, iar de atunci ne-a rămas nouă nobila misiune de a așeza cursul istoriei în matca firească…”, a conchis Violeta Țăran.