Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat, astăzi, deciziile de concediere pentru încă cinci funcționari ai CJ Suceava care cumulau salariul și pensia. Decizia vine după ce la finalul lunii noiembrie a anului trecut, Gheorghe Șoldan a semnat deciziile de încetare a rapoartelor de muncă pentru alți cinci funcționari care cumulau pensia cu salariu. Potrivit unor surse de încredere, cei cinci funcționari care lucrau în aparatul propriu al CJ Suceava ar fi declarat că nu ar cumula pensia cu salariu.
Mai trebuie spus că la începutul lunii ianuarie a apărut informația că nu mai puțin de 60 de angajați ai Consiliului Județean Suceava vor fi concediați. Aceasta după ce la nivelul Consiliului Județean Suceava, șeful acestei instituții, Gheorghe Șoldan, urmează să propună o nouă organigramă ca urmare a finalizării unui audit intern. Surse din cadrul administrației județene au precizat că 60 de posturi din cele 212 existente în aparatul propriu al Consiliului Județean Suceava urmează să fie desființate. Aceleași surse precizează că după această etapă urmează o restructurare a personalului din instituțiile subordonate Consiliului Județean Suceava, aici fiind vorba de câteva sute de persoane.
Gheorghe Șoldan a semnat deciziile de concediere pentru încă cinci funcționari ai CJ Suceava care cumulau salariul și pensia, 8.3 out of 10 based on 3 ratings