George al V-lea, ajutat să moară chiar de doctorul lui (1936) | Suceava News Online

George al V-lea, ajutat să moară chiar de doctorul lui (1936) | Suceava News Online
📅 2025-01-21

În seara zilei de 20 ianuarie 1936, imediat după orele 11, regele George al V-lea al Angliei, un fumător înrăit, a murit de gripă la vila sa din Sandringham, în Norfolk.

Până în zilele noastre persistă zvonurile conform cărora doctorii regelui, cu asentimentul guvernului, i-au administrat regelui muribund o doză letală de morfină astfel încât moartea lui să survină la timp pentru a fi anunțată a doua zi în ziarul Times, iar nu în tabloidele plebee care aveau să apară pe piață câteva ore mai târziu.

Toată viața George al V-lea a fost un monarh rezervat și inflexibil, lipsit de imaginație, dar hotărât să-și facă datoria. După moartea sa, biograful lui personal a scris că regele nu s-a distins „prin exercitarea unor calități sociale, prin magnetism personal sau prin forță intelectuală. N-a fost nici o persoană prea spirituală și nici un povestitor strălucit, nici foarte citit ori foarte educat și n-a avut nici o contribuție notabilă la conversația socială iluminată. Îi lipsea curiozitatea intelectuală și abia spre sfârșitul vieții a dobândit o oarecare măsură de gust artistic”.

Ca atare, observă istoricul Robert Lacey: „era, cu alte cuvinte, exact la fel ca majoritatea supușilor săi”. Totuși, până când George a ajuns la Jubileul de Argint în 1935, poporul britanic a dezvoltat o anumită admirație pentru el, în pofida faptului că era un om atât de banal. După cum scria Harold Nichols: „În acei douăzeci și cinci de ani, supușii au ajuns să-și dea seama că regele George reprezenta și punea în valoare valorile familiale și publice pe care ei le considerau virtuți specific britanice. În acesta vedeau, reflectate și amplificate, valorile pe care le prețuiau ca fiind propriile idealuri – credință, datorie, onestitate, curaj, bun-simț, toleranță, decență și adevăr.”

Când George a ajuns rege în 1910, monarhii englezi au cedat practic întreaga lor putere Parlamentului, în pofida venerației de care se bucurau din partea supușilor. Cu toate acestea, acțiunile lui George – sau lipsa lor – au lăsat unele urme care se văd și astăzi.

În timpul Primului Război Mondial, într-un moment de patriotism înălțător, George a schimbat numele familiei regale din germanicul Saxa-Coburg-Gotha în Windsor și a poruncit ca toate rudele sale britanice să adopte nume cu sonoritate britanică. Astfel, vărul lui, Louis de Battenberg, și-a tradus pur și simplu numele în Louis Mountbatten.

Când kaiserul Germaniei Wilhelm (și el văr primar cu George) a auzit de schimbări, a ridiculizat aceste strădanii afirmând că, din acel moment, piesa lui Shakespeare „Nevestele vesele din Windsor” se va numi în Germania „Nevestele vesele din Saxa-Coburg-Gotha”. Un alt incident din Primul Război Mondial, având legătură cu un alt văr primar al regelui, a avut consecințe mai grave.

Pe 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei a fost forțat să abdice în urma revoltei de la Petrograd a soldaților și muncitorilor dezamăgiți și obosiți de război. Deși conștient că Nicolae era în primejdie, George a refuzat să le acorde lui și familiei sale azil în Marea Britanie, temându-se să nu fie asociat cu regimul autocratic din Rusia într-un moment în care socialismul britanic își înălța capul. Ca urmare, comuniștii i-au împușcat pe Nicolae, pe soția lui și pe cei cinci copii ai acestora.

Într-o notă mai fericită, George a stabilit un precedent de Crăciun care a rezistat până astăzi. În după-amiaza zilei de Crăciun din 1932 a transmis supușilor săi un scurt mesaj la radio, textul fiind atent redactat de către Rudyard Kipling (care a murit cu două zile înaintea regelui).

De atunci, a devenit o tradiție pentru monarh să se adreseze națiunii în după-amiaza de Crăciun, chiar dacă acum, desigur, mediul principal de comunicare este televiziunea.

Mai sunt unele controverse legate de ultimele cuvinte ale lui George. Conform ziarului de înaltă ținută Times, pe când stătea în pat, înconjurat de soție și de copii, dându-și ultima răsuflare a întrebat: „Ce face Imperiul?”. Totuși, o altă relatare insistă asupra faptului că ultimele sale cuvinte au fost adresate doctorului său.

Cu șapte ani în urmă, după o boală gravă, George își petrecuse convalescența în stațiunea de pe malul mării Bognor, care și-a schimbat ulterior denumirea în Bognor Regis în onoarea sa. Acum doctorul încerca să-și liniștească pacientul cu ideea că și de data asta va putea să se recupereze în aceeași stațiune, la care regele ar fi răspuns sec: „La naiba cu Bognor!”.

Tot la 20 ianuarie:

1265: Contele de Leicester Simon de Montfort convoacă primul Parlament englez la Westminster Hall.

1841: Hong Kong este cedat de China și ocupat de britanici.

Geo Alupoae, critic de teatru

George al V-lea, ajutat să moară chiar de doctorul lui (1936), 10.0 out of 10 based on 1 rating
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri svnews

Un tânăr cerb încearcă să cucerească o ciută cu un spectacol inedit (foto)

Un cerb tânăr face un adevărat spectacol în fața unei camere de monitorizare, dar mai ales în fața unei ciute, într-o pădure din Parcul Natural Bucegi. Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femel...

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a demarat proiectul privind montarea de panouri fotovoltaice la sediul din Suceava

ARHIEPISCOPIA SUCEVEI SI RADAUTILOR anunta lansarea proiectului cu titlul ”Instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate de minim 300 kW La Arhiepiscopia Sucevei Si Radautilor”, Cod SMIS: 315371,  Titlu Apel: Sprijinirea investiţiilor în noi cap...

O autocisternă plină cu benzină s-a răsturnat la intrare în Fălticeni

O autocisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat în această noapte în afara părții carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătărești. La fața locului intervin pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD și un echipaj cu o autospecială CBRN. Do...

Autonom listează la Bursa de Valori București cea de-a doua emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate, în valoare de 30 de milioane de euro

Autonom Services SA, cea mai mare companie romaneasca independenta de pe piata solutiilor de mobilitate, listeaza la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) o noua emisiune de obligatiuni nominative, neconvertibile si negarantate, in valoare totala de 30 de milioane de euro. Aceste obligatiuni, cu simbol...

Transformă-ți IDEEA în AFACERE în doar 10 săptămâni!

Ai o idee interesantă, dar nu știi cum să o transformi într-o afacere de succes? Visezi să faci pasul de la angajat la antreprenor, dar încă nu ai găsit ideea care să te inspire cu adevărat? Programul „De la IDEE la AFACERE în 10 săptămâni” este soluția perfectă pentru a începe această călătorie....

Peste 1,3 milioane de numere portate între operatorii de comunicații electronice în 2024

Anul trecut au fost portate 1.360.111 numere de telefon, din care 94%, respectiv 1.282.509, au fost numere de telefonie mobilă, iar restul numere fixe. În medie pe lună, în anul 2024 s-au efectuat 113.343 de portări, în luna ianuarie înregistrându-se cele mai multe, aproape 140.000. Datele statis...

Magazinele PPC Energie din Botoşani, Iaşi, Rădăuți, Suceava și Vaslui vor fi închise în data de 24 ianuarie 2025

Magazinele PPC Energie din Botoşani, Iaşi, Rădăuți, Suceava și Vaslui vor fi închise vineri, 24 ianuarie 2025, zi de sărbătoare legală. Serviciul de call-center va fi disponibil numai pentru informații în sistem automat, precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. Cea mai mare ...

CEO-ul Bitget, Gracy Chen: În 2025 s-ar putea produce următorul mare val crypto. La ce să ne așteptăm anul acesta

Având în vedere evoluția notabilă înregistrată anul trecut, ne putem aștepta ca piața crypto din 2025 să reflecte influența evenimentelor majore, continuând să crească și să se stabilizeze pe măsură ce reglementările evoluează, subliniază Gracy Chen, CEO al companiei Bitget, lider global în domen...

Nicole Scherzinger și-a bronzat talia de viespe în Hawaii!

Nicole Scherzinger (46 de ani) a arătat senzațional în timp ce s-a bucurat de soare în Hawaii, statul său natal, duminică, în timpul unei pauze de la Broadway. Cântăreața a împărtășit pe Instagram o serie de fotografii în bikini, în care și-a etalat silueta impresionantă într-un costum de baie mi...

Mihai Albu o laudă pe Melania, dar îl „taxează” dur pe Donald Trump: „Ar fi putut fi impecabilă, păcat că e prost însoțită!” Trucul vestimentar la care au apelat, ca să scape de energiile negative

Melania Trump a fost, din nou, în centrul atenției, și ieri, ziua în care Donald Trump a depus jurământul pentru al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii. Iată ce verdict dă stilistul Florin Burescu, exclusiv pentru Click!, după ce a analizat ținuta ei vestimentară: „Impecabi...

Good News

Only good and positive news.