Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, alături de deputații Ioan Bălan și Bogdan Gheorghiu și alți lideri din organizația județeană Suceava, au participat astăzi la o întâlnire electorală cu peste 300 de alegători din orașul Suceava. În cadrul evenimentului, discuțiile s-au concentrat pe candidatura lui Nicolae Ciucă, Gheorghe Flutur explicând de ce este important ca sucevenii să își exprime votul pentru acesta duminică.
Prim-vicepreședintele PNL a subliniat că Nicolae Ciucă este un candidat complet, cu o carieră remarcabilă în domeniul militar, unde a ajuns până la funcția de șef al Armatei Române și ministru al Apărării. De asemenea, acesta a ocupat funcția de premier într-o perioadă dificilă pentru România, reușind să obțină cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în 2022. Totodată, a coordonat absorbția record de fonduri europene, în valoare de peste 10 miliarde de euro, și a atras investiții străine de peste 11 miliarde de euro. Flutur a adăugat că Nicolae Ciucă este „un bun român, un patriot, un familist convins, un om cu frică de Dumnezeu, neconflictual, foarte echilibrat și cu multă inițiativă – un om care unește.” El a concluzionat că în turul doi trebuie să se confrunte un candidat al dreptei, Nicolae Ciucă, cu un candidat al stângii, și că este convins că rațiunea va învinge, iar Ciucă va deveni un președinte unificator, care va contribui la dezvoltarea României.
Deputatul Ioan Balan a vorbit despre calitățile de bun organizator ale lui Nicolae Ciucă, subliniind curajul acestuia demonstrat în teatrele de operațiuni unde a fost trimis de țară. De asemenea, a evidențiat respectul pe care Ciucă îl are din partea partenerilor europeni și americani, precum și vocația acestuia pentru pace și siguranță.
Deputatul Bogdan Gheorghiu a făcut o comparație între Nicolae Ciucă și contracandidații săi, susținând că aceștia nu se califică pentru o competiție cu actualul lider liberal. Totodată, Gheorghiu a vorbit despre echipa liberală, formată din aproape 1.200 de primari și peste 12.000 de consilieri locali, și a lăudat prestația lui Nicolae Ciucă în dezbaterile televizate. El a afirmat: „Cu cât îl cunoști mai bine, cu atât te atașezi mai mult de acest om cu suflet cald, pragmatic, patriot, foarte apropiat de oameni – un lider de care România are nevoie în această perioadă nesigură internațional.”
La final, Gheorghe Flutur a declarat că încheie campania pentru alegerile prezidențiale simțind o creștere consistentă a susținătorilor și admiratorilor lui Nicolae Ciucă de la o zi la alta.
CMF: 11240002