Rareș Prisăcariu s-a făcut remarcat în fața întregii țării în anul 2023, când a câștigat „Românii au talent”. La vârsta de 9 ani a impresionat multă lume și a plecat acasă cu premiul în valoare de 120.000 de euro, notează click.ro.
La scurt timp după câștigarea show-ului de talente de la PRO TV, Rareș și părinții lui au lăsat Botoșaniul pentru viața din Capitală. Bucureștiul îi oferă mai multe posibilități lui Rareș, care în prezent a mărturisit că recită, cântă și chiar prezintă anumite evenimente.
„La 9 ani pun voce, cânt, prezint gale și mă uit la desene”, a spus Rareș Prisăcariu în podcastul lui Cătălin Oprișan, conform sursei citate.
Invitat în podcastul lui Cătălin Oprișan, băiatul a dezvăluit cum i s-a schimbat viața după ce a câștigat marele premiu și mărturisește că nu a sperat niciodată la o astfel de victorie.
„Eu nu aveam nicio așteptare acolo. Eu nici nu știam că e un premiu acolo. Știam că e un trofeu. Când ne-a întrebat ce o să faceți cu premiul Românii au talent, eu…(arată prin gesturi că nu știa ce să răspundă). Am avut un mare succes, a fost o binecuvântare”, mai spune Rareș Prisăcariu.
Sursa foto: Facebook
Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/cu-ce-se-ocupa-in-prezent-rares-prisacariu-si-ce-2415739.html