Volumul „Patriot”, memoriile disidentului rus Aleksei Navalnîi, îngrijit de soţia acestuia, Iulia Navalnaia, a fost lansat marţi în limba română la editura Litera, în acelaşi timp cu apariţia la nivel internaţional, potrivit news.ro
Scris cu înfocarea, isteţimea, candoarea şi curajul pentru care a fost lăudat pe bună dreptate, Patriot, este ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnîi: o istorisire emoţionantă a ultimilor săi ani petrecuţi în cea mai necruţătoare închisoare de pe Pământ; un memento care ilustrează motivul pentru care principiile libertăţii individuale au o însemnătate atât de mare; şi un apel electrizant de a continua munca pentru care şi-a dat viaţa.
„Chiar nu este dureros să mori. Dacă nu aş fi simţit că îmi dau ultima suflare, nu m‑aş fi întins niciodată pe podea, chiar lângă toaleta avionului. După cum vă puteţi imagina, nu era tocmai curat acolo. Zburam spre Moscova de la Tomsk, în Siberia, şi mă simţeam foarte mulţumit. Peste două săptămâni urmau să aibă loc alegeri regionale în mai multe oraşe din Siberia, iar eu şi colegii mei de la Fundaţia Anticorupţie (ACF) intenţionam să învingem partidul de guvernământ, Rusia Unită. Acest fapt ar fi transmis un mesaj important - anume că Vladimir Putin, deşi se afla la putere de douăzeci de ani, nu era nici atotputernic, nici deosebit de apreciat în acea parte a Rusiei, în ciuda faptului că numeroşi locuitori din regiune priveau prezentatori şi propagandişti cum aduceau nonstop osanale la televizor liderului naţiunii” - „Aleksei Navalnîi, Patriot” (fragment din prologul cărţii).
Fragment
Vreme de câţiva ani, mi se interzisese să candidez la vreo funcţie. Statul nu recunoştea partidul politic pe care îl conduceam şi refuzase recent să‑l înregistreze oficial, a noua oară în opt ani. Cumva, de fiecare dată „nu reuşeam să completăm corect formularele“. Iar în rarele ocazii în care unul dintre candidaţii noştri reuşea să‑şi treacă numele pe buletinul de vot, se găseau cele mai nefondate pretexte pentru a‑i refuza eligibilitatea. Provocarea cu care se confrunta reţeaua noastră – care avea, la momentul ei de apogeu, aproape optzeci de filiale regionale, fiind una dintre cele mai mari din ţară, deşi era supusă unor atacuri constante din partea statului – necesita, prin urmare, o îndârjire de‑a dreptul nebunească de a câştiga nişte alegeri la care ni se interzisese să participăm.
Într‑o ţară cu sistem politic autoritar, ca Rusia, unde de mai bine de două decenii regimul făcuse o prioritate din a le insufla alegătorilor convingerea că sunt neputincioşi şi că nu pot schimba nimic, nu a fost niciodată uşor să convingi oamenii să iasă la vot. Dar, pe de altă parte, veniturile ruşilor de rând fuseseră în scădere şapte ani la rând. Dacă măcar o treime dintre cei sătui de regim ar fi putut fi atraşi spre cabinele de vot, nici unul dintre candidaţii lui Putin nu ar fi avut vreo şansă. Dar cum să convingi oamenii să voteze? Prin persuasiune? Oferind recompense? Am ales varianta de a‑i face pe oameni să se înfurie de‑a binelea.
Aleksei Navalnîi a fost un lider al opoziţiei ruse, politician, militant anticorupţie şi deţinut politic, care a cucerit recunoaşterea şi respectul întregii lumi. Printre numeroasele distincţii internaţionale care i-au fost acordate se numără Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului şi democraţie şi Premiul Dresda pentru pace. De asemenea, Navalnîi a apărut pe listele „Cele mai influente 100 de personalităţi" şi „Cele mai influente 25 de personalităţi de pe internet" ale revistei Time. A murit în 2024.