VIDEO Nicolae Ciucă susține referendumul lui Nicușor Dan, chiar dacă i-ar putea lăsa pe primarii PNL fără bani și atribuții

VIDEO Nicolae Ciucă susține referendumul lui Nicușor Dan, chiar dacă i-ar putea lăsa pe primarii PNL fără bani și atribu
📅 2024-10-26

Preşedintele PNL şi al Senatului Nicolae Ciucă, afirmă că este important referendumul propus pentru Capitală, „tocmai în această în idee în care să se separe foarte clar obiectivele, responsabilităţile primăriilor de sector cu cea a municipiului Bucureşti”, dar şi modul de finanţare a administraţiilor locale. Ciucă spune că „aceste chestiuni care lasă, la un moment, dat, să se suprapună şi responsabilităţile, şi modul de administrare, au nevoie de o clarificare”.

„Eu cred că este important să vedem referendumul propus pentru Capitală, tocmai în această în idee în care să se separe foarte clar obiectivele, responsabilităţile primăriilor de sector cu cea a municipiului Bucureşti şi, de aci înainte, partea de finanţare”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Senatului, citat de news.ro.

Nicolae Ciucă a precizat că a ajuns la aceatsă concuzie în urma disucţiilor pe care le-a avut cu cei doi primari pe care PNL îi are la sectoarele 1 şi 6 ale Capitalei.

„Discutând cu Ciprian Ciucu şi cu George Tuţă, tocmai aceste chestiuni care lasă, la un moment, dat, să se suprapună şi responsabilităţile şi modul de administrare, au nevoie de o clarificare şi, în felul acesta cred că este un lucru foarte bun pentru asumarea responsabilităţii, pentru asumarea proiectelor, finalizarea lor într-un timp cât mai scurt şi asta aşteaptă oamenii de la noi , nu altceva”, a conchis Ciucă.

Referendumul votat de CGMB

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, luni, cu 47 de voturi favorabile şi două voturi împotrivă, pentru organizarea referendumului local propus de primarul Nicuşor Dan. Acesta ar urma să fie organizat în data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Întrebarile la care vor fi chemaţi să răspundă bucureştenii sunt: – „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?” şi „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Premierul Ciolacu, discuții cu sindicatul de la Uzinele Dacia: 'Statul poate da cel mai mare sprijin acestui domeniu finalizând autostrăzile'

Premierul Marcel Ciolacu s-a pronunţat sâmbătă, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Dacia, pentru un parteneriat între stat, sindicate şi patronate, care să contribuie la dezvoltarea României. Citește mai departe...

Primul tren Alstom Coradia va pleca pe traseu din București. ARF a semnat contractul

Primul tren Alstom Coradia va pleca pe traseu din București. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat aprobarea încheierii actului adiţional nr. Citește mai departe...

Compensație colosală cel mai bine plătit antrenor din lume. Roberto Mancini va primi de 3 ori mai mult decât salariul său

Roberto Mancini, care a fost cel mai bine plătit antrenor din lume, cu un salariu de 25 de milioane de euro pe an pentru serviciile sale la cârma naţionalei Arabiei Saudite, va primi o compensaţie colosală după demiterea sa, potrivit presei engleze, conform news.ro. Citește mai departe...

PSD îl ironizează pe Mircea Geoană: Ziua în care a predat înapoi ceasurile primite de la Vanghelie

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, îl ironizează pe candidatul independent Mircea Geoană, făcând o paralelă între ziua în care se trece la ora de iarnă și scandalul ceasurilor primite de Geoană de la Marian Vanghelie. Citește mai departe...

VIDEO Zelenski a explodat după summitul lui Putin: 'Ucigașii ruși s-au întors la treburile lor obișnuite' / Atac puternic în Ucraina

Autorităţile din oraşul ucrainean Dnipro anunţă că numărul morților în urma atacului din noaptea de vineri spre sâmbătă a crescut la patru - inclusiv un copil, după ce salvatorii au găsit încă cadavru sub dărâmăturile clădirii rezidenţiale bombardate de ruşi. Citește mai departe...

Nicolae Ciucă, după prima întâlnire cu Marcel Ciolacu 'după atât de mult timp': 'Nu suntem duşmani la acel nivel încât să refuzi şi dai mâna'

Candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte, Nicolae Ciucă, afirmă că în continuare nu are discuţii cu liderul PSD Marcel Ciolacu. Citește mai departe...

All Blacks, finaliştii ultimei ediţii a Cupei Mondiale, victorie la Yokohama, în fața Japoniei

Selecţionata de rugby a Noii Zeelande şi-a început turneul de toamnă în Emisfera nordică printr-o victorie categorică în faţa Japoniei, cu scorul 64-19, sâmbătă la Yokohama, înainte de a se deplasa în Europa pentru a înfrunta trei dintre forţele sportului cu balonul oval de pe Citește mai de...

Simion îl face 'corupt' pe Marcel Ciolacu: 'Geoană - prostănac. Ciucă - moale rău. Lasconi - bipolară'

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a fost invitat, într-un interviu la Prima TV, să-i caracterizeze pe rivalii pentru Cotroceni folosind doar un singur cuvânt. Citește mai departe...

Reacție dură a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ce Volodimir Zelenski a decis să îi umilească pe românii din Ucraina

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei și prezidat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a emis un mesaj ferm privind situația Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Citește mai departe...

PSD acuză PNL că a făcut alianță cu AUR la Iași

Preşedintele PSD Iaşi Bogdan Cojocaru susţine că PNL s-a aliat la Iaşi cu AUR şi nu PSD, în timp ce liderul liberal ieşean Alexandru Muraru este acuzat că ar fi girat ”alianţa penalo-extremistă PNL-AUR”, care a pus cei doi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.