Președintele interimar Ilie Bolojan a refuzat miercuri să ofere detalii despre conținutul conversației private avute cu Marcel Ciolacu înainte ca acesta să își anunțe demisia.
„Am fost informat de dânsul cu privire la această decizie de a demisiona. A fost decizia dânsului, personală" a confirmat Bolojan, adăugând prompt: „Dar, din respect pentru o conversație privată, cred că mai mult de atâta nu vă pot spune".
Marcel Ciolacu a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al PSD, la Consiliul Politic Naţional al formaţiunii.
Sorin Grindeanu conduce acum partidul, ca interimar
Sorin Grindeanu este noul lider interimar al PSD. El a fost desemnat de ceilalți lideri social-democrați să conducă formațiunea politică. Marcel Ciolacu a demisionat marți din funcția de președinte PSD.
Conform unor surse din interiorul PSD, Sorin Grindeanu a obținut sprijinul majorității colegilor săi. El a fost votat de 67 de lideri PSD. Unicul său contracandidat, Daniel Băluță, a obținut doar 14 voturi. Alte șase voturi au fost anulate.
Sorin Grindeanu va ocupa funcția de președinte al PSD cu statut interimar. Funcția a rămas vacantă în urma demisiei anunțate marți de Marcel Ciolacu.
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. (...) Astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea. Să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni. Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale”, a transmis Marcel Ciolacu.