VIDEO Filmul 'TWST / Things We Said Today' va avea premiera mondială în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia

VIDEO Filmul 'TWST / Things We Said Today' va avea premiera mondială în selecţia oficială a Festivalului Internaţional d
📅 2025-04-18

„TWST/ Things We Said Today”, filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în 2012, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, în selecţia oficială - Out of Competition - Non Fiction. Festivalul are loc anul acesta între 28 august şi 7 septembrie, conform news.ro.

Secţiunea „Official selection - Out of competition” prezintă 21 dintre cele mai importante filme de lungmetraj ale anului, atât filme de ficţiune, cât şi documentare, care au în comun „poveşti spectaculoase, prezentate prin mijloace narative şi stilistice originale”.

„TWST/ Things We Said Today” este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraş şi de primul ei concert pe Shea Stadium şi este narat din perspectiva a doi adolescenţi a căror voci sunt interpretate de tinerii actori americani Tommy McCabe şi Therese Azzara. Personajul principal masculin este Geoffrey, fiul lui Joe O’Brien, un DJ în vogă din epocă, amfitrionul emisiunii matinale la WMCA, primul post de radio care a transmis piese de Beatles la New York. Pe-atunci un tânăr scriitor, Geoffrey O’Brien a devenit între timp un poet şi eseist cunoscut. Judith Kristen, persoana din spatele protagonistei feminine a filmului, este o cunoscută fană Beatles, care a participat la nouă dintre concertele americane ale trupei, inclusiv cel de la Shea Stadium în 1965.

Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale şi imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piaţa de home movies de către ABC, în copii de 16mm. Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi şi integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informaţii biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficţională a lui Geoffrey O'Brien, precum şi fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poţi întoarce dar nici nu-l poţi uita.

„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot aşa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formaţie din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ţi împlineşti un vis, principalul e să reuşeşti înainte să-l uiţi”, a declarat regizorul Andrei Ujică.

În „TWST/ Things We Said Today”, „contextul în care se petrece concertul primeşte un nou contur. Realităţi ale anului 1965 sunt juxtapuse: expoziţia mondială din New York, mediatizarea prin televiziune pe Coasta de Est a revoltei rasiale din cartierul Watts de la Los Angeles, străzile din Harlem şi casele din suburbii, de la vilegiaturişti de pe Jones Beach la muncitori din piaţa de peşte, mii de oameni au fost imortalizaţi: fiecare spaţiu conturat separat, fiecare faţă şi loc prezentate în mod egal, fiecare moment un centru.”, spune scriitorul Geoffrey O’Brien despre film.

Filmul este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures şi Tangaj Production, în co-producţie cu ARTE France Cinéma şi INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG/ ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM şi Avanpost. Regie şi scenariu: Andrei Ujică. Montaj şi sunet: Dana Bunescu. Supervizor efecte vizuale: Olga Avramov. Artist desenator: Yann Kebbi. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.

„TWST/ Things We Said Today” va fi lansat în cinematografele din România la începutul anului 2025, distribuit de Bad Unicorn.

Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia este cel mai vechi festival de film din lume, ajuns la ediţia cu numarul 81. De-a lungul timpului, prezenţa producţiilor româneşti în cadrul selecţiei oficiale de la Veneţia nu a fost una foarte numeroasă. Primul film documentar autohton prezentat vreodată la Veneţia a fost „colectiv”, în 2019.

Andrei Ujică, scriitor, regizor de film şi profesor, apreciat reprezentant al Noului Cinema Nonficţional, s-a născut pe data de 13 Noiembrie 1951 în Timişoara, România. A studiat literatura la Timişoara şi la Bucureşti şi, mai apoi, la Heidelberg. Primele sale eseuri le-a scris în 1968, iar în anii '70 a colaborat cu Şerban Foarţă la compunerea versurilor pentru formaţia Phoenix. Disident declarat, în 1981, Andrei Ujică emigrează în Germania Federală, unde intră în mediul academic, predând teorie literară, filmologie şi mediologie, la Universitatea din Mannheim. Între 2001 şi 2017, a fost titularul unei catedre de film la Universitatea de Stat de Artă şi Design din Karlsruhe, iar, între 2002 şi 2017, directorul Institutului de Film al Centrului de Artă şi Tehnologie Media (ZKM) din Karlsruhe.

Terminându-şi studiile în literatură, Ujică decide în 1990 să se dedice cinematografiei şi realizează Videograme dintr-o revoluţie (1992), co-regizat cu Harun Farocki, un documentar care devine film de referinţă asupra legăturii dintre puterea politică şi mass-media în Europa la finalul Războiul Rece. Al doilea său film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Sergei Krikalev, care a petrecut 10 luni la bordul staţiei spaţiale Mir, în timp ce Uniunea Sovietică se destrăma. Filmul a fost comparat cu opere cinematografice emblematice precum 2001: Odiseea Spaţială şi Solaris, şi este recunoscut ca unul din cele mai spectaculoase filme de non-ficţiune al anilor 90. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010) încheie trilogia filmelor dedicate ultimilor ani ai comunismului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

S-a stins o legendă a fotografiei românești: Își va dormi somnul de veci alături de tatăl său, alt celebru geniu al imaginilor

Cu un ochi artistic excepțional și o sensibilitate aparte în a surprinde trăirea umană, Dragoș Cristescu a lăsat o moștenire impresionantă în fotojurnalism, fotografia de teatru, modă, arhitectură și publicitate. Citește mai departe...

Compania aeriană ucraineană reia primele zboruri regulate din 2022 - Republica Moldova joacă un rol cheie

Compania aeriană ucraineană SkyUp Airlines a efectuat primul zbor regulat de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, zburând pe ruta Chișinău-Paris pe 18 aprilie, a informat oficiul de știri Ain, citând serviciul de presă al companiei. Citește mai departe...

Cinismul dealerului Maru în timp ce Rareș era la un pas de moarte îi șochează pe procurori. Îi spunea să-și injecteze drogul 'în venă sau în cap'

Procurorii care l-au pus sub acuzare pe Tudor Duma, zis Maru, au remarcat cinismul acestuia prin refuzul de a cere ajutor medical atunci când lui Rareș i s-a făcut rău. Citește mai departe...

Trump a acceptat invitaţia prim-ministrului italian de a efectua o vizită oficială în Italia

Preşedintele american, Donald Trump, a acceptat invitaţia prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declaraţie comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Citește mai depar...

Hamas refuză să elibereze ostaticii fără încetarea focului

Khalil Al-Hayya, un oficial al Hamas, susține că gruparea pe care o reprezintă este gata să elibereze toți ostaticii pe care îi mai are în captivitate dacă Israelul oprește complet atacurile, notează publicația Times of Israel, conform Mediafax. Citește mai departe...

Ministrul Educației: Viitorul României depinde de școală! Dacă schimbăm educația, schimbăm țara

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că viitorul României arată aşa cum va arăta educaţia. El a explicat la Prima News că dacă noi schimbăm educaţia, folosim acel potenţial bun de inteligenţă şi creativitate şi avem absolvenţi buni specialişti la diferite niveluri, Citește mai depart...

Vicepreședintele SUA, JD Vance, se declară 'optimist' că războiul din Ucraina poate fi încheiat

Statele Unite sunt optimiste că pot pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat vineri vicepreședintele JD Vance, care s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni pentru a doua oară în 24 de ore, conform Mediafax. Citește mai departe...

Haos la Bilbao după calificarea în semifinale: Ciocniri violente între fani și poliție

Meciul de joi seară dintre Athletic Bilbao şi Glasgow Rangers, din manşa a doua a sferturilor de finală ale Ligii Europa, a fost urmat de ciocniri între poliţie şi suporterii celor două echipe. Şase persoane au fost reţinute de poliţie, relatează L'Equipe, citat de news.ro. Citește mai depar...

Scutită de tarife, Rusia profețește un dezastru din cauza politicilor lui Donald Trump

Deşi Rusia a fost ocolită de noile tarife comerciale anunţate la începutul lunii de fostul preşedinte american Donald Trump, Kremlinul recunoaşte că o eventuală escaladare a unui război comercial global ar avea consecinţe negative asupra economiei ruseşti, transmite CNBC, informează Citește ...

Șoferiță lăsată fără permis după ce a întors pe linia dublă continuă. Greșeala, filmată și postată pe rețele de socializare

O femeie de 34 de ani a fost amendată și lăsată fără permis după ce a întors mașina pe linia dublă continuă pe Drumul de Centură din Galați. Polițiștii s-au autosesizat după ce o filmare a apărut pe rețelele de socializare. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.