Președinta Partidului SOS România, europarlamentara Diana Șoșoacă, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.
Anunțul a fost făcut vineri, la un eveniment organizat de SOS România cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, la Palatul Parlamentului.
Diana Șoșoacă a explicat că, deși luase decizia de a se retrage din viața publică, a fost convinsă de susținători să revină și să candideze. „Am văzut că vreți să candidez la Președinția României. Țin să vă anunț că în Comitetul Național care a avut loc la Botoșani s-a votat candidata partidului la Președinția României să fie Diana Ivanovici Șoșoacă”, a afirmat eurodeputata.
Anunțul, în înregistrarea video de mai jos (de la min. 43):
Amintim că judecătorii Curții Constituționale au respins, în luna octombrie a anului trecut, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.
Diana Şoşoacă pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la calitatea României de stat membru al UE şi NATO, precizează Curtea Constituţională, în motivarea deciziei privind respingerea candidaturii acesteia la prezidenţiale. DETALII AICI!