VIDEO Crin Antonescu revine asupra declarației privind uciderea traficanților de droguri: A fost o expresie nefericită. Dacă vreți, o și regret

VIDEO Crin Antonescu revine asupra declarației privind uciderea traficanților de droguri: A fost o expresie nefericită.
📅 2025-04-19

Candidatul coaliției la președinția României, Crin Antonescu, a spus, joi seară, că împușca efectiv traficanții de droguri și ar cere închiderea rețelelor care promovează astfel de personaje. După valul de indignare din spațiul public, Crin Antonescu a revenit asupra declarației și a spus că a fost o ”exprimare nefericită”, el încercând să-și arate indignarea.

”Nu este o declarație politică, am și precizat. Nu trebuie să-și pună nimeni problema că voi reintroduce pedeapsa cu moartea. A fost o declarație pe care, dacă vreți, o și regret, o declarație nefericită dacă este luată în termeni politici. A fost o declarație sub imperiul emoției, cu acest episod al acestui băiat Rareș, care a murit. Dincolo de faptul tragic în sine, este vorba despre moartea unui tânăr de 20 de ani.

Dincolo de tragedia în sine, înțeleg că a avut loc pe o transmisie live pe o anumită platformă. Am vrut să exprim faptul, de data aceasta un punct de vedere politic, să exprim un principiu de maximă concentrare, de represiune, de maximizarea pedepselor la capul acestei probleme, la marii traficanți. Aceștia nu au fost atinși, noi avem această problemă a drogurilor în România, asistăm la câte un dealer arestat și apoi eliberat pe bună purtare, dar în schimb avem mii de victime care sunt ajutate și trebuie să sporim capacitatea de a ajuta aceste victime, dar n-auzim de mari traficanți. Am avut tone de droguri care erau pe plajele din România.

Crin Antonescu: Agenție antidrog, pe model american

Este un eșec al statului român până la urmă (...) Programul meu, în esență, presupune o reorganizare a Agenției Naționale Antidrog pe model american, cu foarte multă putere, cu foarte multă cooperare și cu ținte absolut hotărâte. Să fie pedepse maxime, pedepse aspre, dar sigur că nu decide președintele asta, însă vorbesc despre un anumit spirit, de o anumită idee.

Nu se pune problema, a fost o expresie nefericită, admit, nu este nimeni în pericol să reintroduc pedeapsa cu moartea.”, a spus Crin Antonescu, la RFI.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Val de condamnări în Tunisia: Până la 66 de ani de închisoare pentru 'complot' împotriva președintelui

Pedepse cu închisoarea de la 13 la 66 de ani au fost pronunţate în Tunisia de către instanţa care judecă aproximativ 40 de inculpaţi, inclusiv persoane din opoziţie, în urma unui proces fără precedent pentru "conspiraţie" împotriva preşedintelui Kais Saied, au Citește mai departe...

O mare criză a izbucnit la nivel mondial din cauza nebuniei provocate de ciocolata Dubai

Un desert devenit viral pe rețelele de socializare a dezechilibrat lanțurile globale de aprovizionare și a declanșat o explozie a prețurilor la fistic. Citește mai departe...

Xabi Alonso, rezervat în fața zvonurilor: 'Nu este un moment bun'

Xabi Alonso spune că „nu este un moment bun” pentru a discuta despre viitorul său după ce tehnicianul de la Bayer Leverkusen a fost menţionat ca posibil antrenor la Real Madrid, conform news.ro. Citește mai departe...

VIDEO Un protest pe model Roșia Montana a bubuit în Serbia: Europa caută cea mai râvnită resursă a planetei

Un proiect strategic sprijinit de Uniunea Europeană pentru exploatarea unui zăcământ major de litiu în Serbia provoacă tensiuni sociale, proteste și ridică semne de întrebare legate de valorile UE și viitorul aderării Serbiei la blocul comunitar. Citește mai departe...

Forțe de ordine sporite de Paște. Peste 20.000 de angajați MAI vor asigura ordinea și siguranța publică

Peste 8.000 de jandarmi, 9.600 de polițiști și aproximativ 5.000 de pompieri vor asigura intervențiile în perioada sărbătorilor de Paște. Citește mai departe...

Medicamentul luat de mii de români zilnic, retras urgent din farmacii! Pacienții trebuie să verifice imediat cutia

Un medicament prescris frecvent pacienților cu hipertensiune arterială a fost retras din farmacii în regim de urgență după ce s-a descoperit o eroare gravă de etichetare. Este vorba despre Lercanidipină, un tratament uzual pentru scăderea tensiunii, disponibil și în România. Citește mai depa...

Cum ajunge, de fapt, Sfânta Lumină de la Ierusalim către toți creștinii din România: Traseul stabilit de biserică

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". Citește mai departe...

Prezența ursului semnalată din nou la Bicaz-Chei. Jandarmii au intervenit prompt

Un urs a fost îndepărtat vineri de jandarmi din apropierea unei cabane turistice din localitatea Bicaz-Cheidin, județul Neamț. Citește mai departe...

Erdogan, contestat tot mai puternic de tinerii turci: Aproape 200 de persoane, trimise în judecată

Procesul a aproape 200 de persoane arestate în timpul protestelor antiguvernamentale de luna trecută s-a deschis vineri la Istanbul. Citește mai departe...

A lăsat 10 euro într-un cont de economii în 2005 și a uitat de ei: Suma găsită după 20 de ani

Un tânăr francez a avut parte de o surpriză amuzantă după ce a verificat un cont de economii uitat timp de 20 de ani. În 2005, acesta deschisese un cont Livret A, depunând suma minimă necesară – 10 euro – apoi a uitat complet de existența lui. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.