Val de controale în Prahova, după scandalul din parcarea unui supermarket. Verificări pentru respectarea locurilor destinate persoanelor vulnerabile

Val de controale în Prahova, după scandalul din parcarea unui supermarket. Verificări pentru respectarea locurilor desti
📅 2025-04-24

Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că vor face verificări cu privire la modul în care sunt aplicate şi respectate prevederile legislaţiei care stabileşte drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi drepturile femeilor gravide şi ale părinţilor cu copii mai mici de cinci ani în spaţiile publice cum ar fi parcări sau magazine. Controalele vor avea loc în condiţiile în care Prefectura a primit „numeroase solicitări” din partea cetăţenilor care constată că legislaţia în acest sens este încălcată, dar şi după ce un bărbat a bătut, în parcarea unui magazin, un cuplu care i-a atras atenţia că a parcat pe un loc rezervat persoanelor cu handicap.

O comisie formată din reprezentanţi a mai multor instituţii din judeţul Prahova va demara, începând de vineri, 25 aprilie, verificări privind modul de aplicare şi respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi Legii nr. 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Controalele au loc după ce autorităţile au primit „numeroase solicitări din partea cetăţenilor”, anunţă Prefectura Prahova, joi, 24 aprilie 2025.

Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, recomandă şoferilor care nu se încadrează în categoriile menţionate de lege, respectiv persoane cu dizabilităţi, însoţitorii acestora sau părinţi însoţiţi de copii cu vârsta de până la 5 ani, să respecte marcajele locurilor de parcare special amenajate pe domeniul public sau în incinta centrelor comerciale. De asemenea, Drăgănescu cere instituţiilor publice şi entităţilor private „să demareze de urgenţă măsuri pentru respectarea procentului minim prevăzut de lege pentru locurile de parcare destinate mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani sau persoanele cu handicap, precum şi măsuri privind montarea sistemelor de acces pentru persoanele cu handicap în instituţii şi unităţi comerciale”, iar instituţiilor publice şi unităţilor comerciale să respecte drepturile femeilor gravide şi părinţilor însoţiti de copii cu vârsta de până la 5 ani, conform legislaţiei, prin amplasarea la vedere, a afişajului specific ce prevede acordarea de prioritate, în zona caselor de marcat, casieriilor sau ghişeelor.

Anunţul făcut de Prefectura Prahova privind controalele are loc la scurt timp după ce un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au fost bătuţi de un şofer, în parcarea unui supermarket, după ce unul dintre ei a atras atenţia şoferului că parcase ilegal pe un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Medicul Papei Francisc despre decesul Suveranului Pontif: 'Știam că nu mai era nimic de făcut'

Decesul Papei Francisc, care a survenit rapid luni dimineață, a fost cauzat de un accident vascular cerebral neașteptat, iar medicul său personal a declarat că nu ar fi existat nicio soluție pentru a-i salva viața, conform unui interviu publicat joi, relatează agențiile Reuters și Citește ma...

Peste 90% dintre pastele de dinți conțin plumb, arsenic, mercur și alte metale grele. Inclusiv cele pentru copii! O celebră activistă trage un semnal de alarmă

Un studiu recent arată că 90% dintre pastele de dinți testate conțin plumb și alte metale grele. Un nou studiu scoate la iveală o realitate îngrijorătoare pentru consumatori: majoritatea pastelor de dinți de pe piață conțin substanțe toxice precum plumb, arsenic, mercur și cadmiu. Citește ma...

Cseke Attila: We are up to date with all payments on PNRR, on all investments

The Ministry of Development is up to date with all payments for investments carried out through the National Recovery and Resilience Plan, said the relevant minister, Cseke Attila, at Victoria Palace on Thursday. Citește mai departe...

Reorganizare a Institutului Naţional de Statistică; se reduc 193 posturi

Guvernul a aprobat, joi, reorganizarea Institutului Naţional de Statistică, stabilind reducerea organigramei cu 193 de posturi, din totalul de 1.989, informează AGERPRES. Citește mai departe...

Rezultatele LOTO de joi, 24 aprilie 2025 - Lista numerelor norocoase și premiile puse în joc

Loteria Română a efectuat, joi, noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.  Numerele LOTO de joi, 24 aprilieLoto 6/49: 17, 12, 22, 8, 2, 19 Noroc: 8 6 4 9 2 4 8 Joker: 34, 18, 4, 27, 41 + 18 Noroc Plus: 1 6 9 8 2 5 Loto 5/40: 39, 7, 32, 20, 24, 23 Super Citeșt...

Sfânta Liturghie pentru Papa Francisc va fi oficiată sâmbătă de Nunţiul Apostolic la Catedrala Sfântul Iosif

Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Citește mai departe...

Donald Trump apasă pe accelerație: Se vrea încheierea unui 'parteneriat economic' fulger cu Ucraina

Secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent a subliniat într-o întâlnire cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal asupra necesităţii încheierii ”cât mai rapid posibil” a unui ”parteneriat economic” între Statele Unite şi Ucraina, relatează AFP, conform News.ro. Citește mai departe...

Muzeul Național al Țăranului Român revine în circuitul cultural, după un amplu proces de reabilitare

Muzeul Național al Țăranului Român a fost redeschis, joi, după reabilitare. Valoarea totală a investiției, care a inclus atât lucrările de proiectare, cât și cele de execuție, a fost de 6.321.163 euro. Citește mai departe...

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul în trafic și a căzut de pe moped. Poliția face cercetări

Un bărbat de 64 de ani a murit joi după ce a căzut cu mopedul electric pe un drum în pantă din Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud. Citește mai departe...

Președintele Israelului, în vizită la Auschwitz, cere eliberarea ostaticilor din Gaza

Recuperarea ostaticilor deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza este un "imperativ moral universal", a declarat preşedintele israelian Isaac Herzog în cadrul unei vizite la fostul lagăr de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau (în Polonia), Citește mai depar...

Good News

Only good and positive news.