Traficul feroviar este restricţionat, miercuri seară, pe un fir, între staţiile Leu şi Jianca, judeţul Dolj, din cauză că un vagon al unui tren de marfă, care transporta ciment, a deraiat.
Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, circulaţia feroviară se defăşoară doar pe firul I între staţiile Leu şi Jianca, din cauza deraierii pe firul II a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, la intrare în halta de mişcare Leu.
Trenul de marfă, compus din 34 de vagoane încărcate cu ciment, aparţine operatorului naţional CFR Marfă şi circula pe distanţa Constanţa Port - Bârseşti.
”Menţionăm faptul că, până la finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină a vagonului de marfă deraiat, traficul de călători va fi redirecţionat între staţiile Leu - Jianca doar pe firul I. CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în graficul de circulaţie al trenurilor care vor tranzita zona afectată de deraiere şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova acordă tot sprijinul tehnic necesar operatorului de marfă în procesul de repunere pe şină a vagoanului respectiv, astfel încât traficul feroviar să se reia în condiţii normale şi de siguranţă pe intervalul Leu - Jianca”, a arătat compania.