Un bărbat din municipiul Cluj Napoca a ajuns în arest pentru 24 de ore după ce, beat fiind, a urcat la volan şi a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii ajunşi la locul evenimentului au constatat că şoferul are permisul de conducere suspendat şi consumase mult alcool, testul indicând o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore joi, 26 decembrie, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
„În fapt, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Donath, din municipiu. Ca urmare a apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către un echipaj al Biroului pentru Centru Universitar, fiind testat cu aparatul etilotest de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, reieşind valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice”, informează, joi, Poliţia judeţeană Cluj. Poliţiştii lau verificat baza de date care a indicat că şoferul este deţinător de permis de conducere, însă avea dreptul de a conduce suspendat.