Un pas către pace în Orientul Mijlociu - Erdogan vrea să se întâlneacă cu Bashar al-Assad

Un pas către pace în Orientul Mijlociu - Erdogan vrea să se întâlneacă cu Bashar al-Assad
📅 2024-09-21

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut să se întâlnească cu omologul său sirian Bashar al-Assad la New York, în marja Adunării Generale a ONU, pentru o "normalizare" a relaţiilor între cele două ţări, a anunţat Erdogan înainte de pleca sâmbătă spre Statele Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cele două ţări şi-au întrerupt toate relaţiile oficiale în 2011, după declanşarea conflictului din Siria.

"Am cerut să ne întâlnim cu Bashar al-Assad pentru a normaliza relaţiile dintre Turcia şi Siria. Aşteptăm acum răspunsul celeilalte părţi", le-a declarat preşedintele turc jurnaliştilor înainte de a pleca la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, unde urmează să ia cuvântul luni.

Şeful statului turc, care a sprijinit, în zadar însă, eforturile rebelilor sirieni de a răsturna regimul lui Bashar al-Assad, încearcă de câteva luni o apropiere de acesta din urmă şi l-a invitat într-o vizită în Turcia - însă nu a primit un răspuns până în prezent.

Ankara, care controlează zone vaste în nord-vestul teritoriului sirian, cu sprijinul facţiunilor rebele siriene, găzduieşte peste 3,2 milioane de refugiaţi sirieni, conform datelor oficiale ale ONU.

Erdogan a declarat totodată că "Fâşia Gaza va fi în centrul discuţiilor sale de la New York": "Turcia vrea să joace un rol pentru a pune capăt atrocităţilor comise în Gaza", a spus el.

"Voi discuta despre măsurile comune care pot fi luate împotriva genocidului din Gaza şi asupra politicilor agresive ale Israelului", a mai spus şeful statului turc.

În opinia sa, "recentele atacuri lansate de Israel împotriva Libanului justifică îngrijorările Turciei cu privire la riscurile de extindere a conflictului".

"Comunitatea internaţională, mai ales ţările occidentale, trebuie să înceteze să mai privească la crimele comise de Israel şi să ia măsuri de descurajare", a mai spus el.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Viktor Orbán, înainte de inundații: 'Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană luând postura unui amărât cerşetor'

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Citește mai departe...

Descoperire macabră: Fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, pe un drum forestier din Olt / În zonă au fost găsite și câteva haine

Mai multe fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, au fost descoperite sâmbătă pe un drum forestier din Olt. Acestea au fost trimise Institutul Național de Medicină Legală. În zonă au fost găsite și câteva haine. Citește mai departe...

Răzvan Lucescu a bătut în Grecia: Volos – PAOK, scor 1-4

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Volos, într-un meci din etapa a cincea a campionatului Greciei.PAOK a marcat prin Schwab ’24 (penalti), Murg ’54, Taison ’60 şi Chalov ’89, scrie news.ro. Citește mai departe...

Zhang Zhizhen, tenismanul chinez cu cea mai bună poziţie în ierarhia mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Hangzhou

Zhang Zhizhen, tenismanul chinez cu cea mai bună poziţie în ierarhia mondială, l-a învins uşor sâmbătă în două seturi pe italianul Mattia Belucci, 6-3, 6-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Hangzhou (China), dotat cu premii totale de 1.000. Citește mai dep...

FOTO Cum a fost construit, de fapt, 'drumul printre nori': Povestea neștiută a Transfăgărășanului

Transfăgărășanul este una dintre cele mai spectaculoase și cunoscute drumuri din lume. Construit între anii 1970 și 1974, acest drum montan străbate Munții Făgăraș, cei mai înalți din România, și leagă regiunile istorice Muntenia și Transilvania. Citește mai departe...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..