Un medicament pentru atrofie musculară spinală a obţinut rezultate pozitive la pacienţi cu vârsta de peste 2 ani într-un studiu clinic

Un medicament pentru atrofie musculară spinală a obţinut rezultate pozitive la pacienţi cu vârsta de peste 2 ani într-un
📅 2025-01-04

Un medicament autorizat pentru tratamentul atrofiei musculare spinale (AMS) este testat într-un studiu clinic la pacienţi cu vârsta de peste 2 ani, iar primele rezultate sunt pozitive. Anunţul a fost făcut luni de compania farmaceutică elveţiană Novartis, care deţine medicamentul Zolgensma (onasemnogene abeparvovec), autorizat în Uniunea Europeană pentru pacienţii pediatrici cu vârsta de cel mult 2 ani cu atrofie musculară spinală.

Medicamentul este testat în prezent într-un studiu clinic de fază 3 la pacienţi cu AMS cu vârsta între 2 şi 18 ani, potrivit Reuters.

În cadrul studiului, pacienţii care au primit terapie cu Zolgensma au înregistrat o îmbunătăţire la principalii parametri în comparaţie cu pacienţii care au primit placebo.

Zolgensma, un tratament perfuzabil administrat într-o singură doză, acţionează prin înlocuirea genei SMN1 cu o copie funcţională care produce proteina SMN.

Prin acest mecanism, terapia genică ajută la îmbunătăţirea funcţiei neuronului motor şi măreşte supravieţuirea.

Terapia genică experimentală a fost iniţial dezvoltată de AveXis, o companie americană specializată în terapii genetice, care a fost achiziţionată de către producătorul de medicamente elveţian pentru 8,7 miliarde de dolari în 2019.

Atrofia musculară spinală de tip 1 este o boală neuromusculară foarte periculoasă, cu foarte puţine opţiuni de tratament în prezent.

Boala duce adesea la paralizie, dificultăţi de respiraţie şi deces în decurs de câteva luni pentru copiii născuţi cu cea mai gravă formă a bolii, cea de tip I.

Atrofia musculară spinală afectează aproximativ unul din 10.000 de născuţi-vii, iar 50% până la 70% au boala de tip I.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Destinația preferată a românilor pentru vacanțe are cea mai gustoasă mâncare din lume. Ce loc ocupă România în clasamentul gastronomic

Grecia are, oficial, și cea mai gustoasă mâncare din lume. Printre ingredientele indicate de cei care au făcut această analiză se numără fisticul, uleiul de măsline și fasolea Fava din Santorini. Imediat după Grecia, în clasamentul celor mai bune bucătării este Italia. Citește mai departe...

O singură întrebare îți poate schimba viața! Propunerea experților pentru 2025

Experții în dezvoltare personală propun o nouă abordare pentru cei care vor să-și îmbunătățească viața în 2025: să renunțe la sfaturile generale de auto-ajutorare și să-și pună în schimb o întrebare simplă - „Ce avem aici?". Citește mai departe...

Nicușor Dan reacționează la anunțul prin care Crin Antonescu își 'suspendă' candidatura: 'Nerezonabil'

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care și-a anunțat recent intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale din acest an, a calificat decizia lui Crin Antonescu de a-și „suspenda în mod unilateral” candidatura din partea coaliției de guvernare drept Citește mai departe...

Udinese, cu portarul român Răzvan Sava titular, a terminat la egalitate cu Hellas Verona, în etapa a 19-a din Serie A

Echipa italiană Udinese, cu portarul român Răzvan Sava titular, a terminat la egalitate sâmbătă seara, scor 0-0, cu Hellas Verona, în etapa a 19-a din Serie A, conform news.ro. Citește mai departe...

VIDEO Incident neobișnuit - Un fragment masiv dintr-un obiect spațial s-a prăbușit într-un sat izolat

Un obiect uriaș, roșu aprins, a căzut din cer într-un sat din Kenya, luni după-amiază, potrivit localnicilor citați de televiziunea națională a țării. Incidentul neobișnuit a determinat o anchetă imediată din partea agenției spațiale naționale, potrivit CNN. Citește mai departe...

Tudorel Toader taxează toanele lui Crin Antonescu: 'Pe mine mă surprinde această abordare'

Tudorel Toader, fost judecător CCR și fost ministru al justiției, reacționează la anunțul „autosuspendării” lui Crin Antonescu din postura de candidat al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale. Toader se declară surprins de abordarea inconsecventă a lui Antonescu. Citește mai depa...

Turiste rătăcite pe drumul vechi spre Poiana Braşov, recuperate de jandarmii montani

Două turiste care sâmbătă au plecat pe jos din staţiunea Poiana Braşov cu intenţia de a ajunge în zona Pietrele lui Solomon au solicitat sprijinul Jandarmeriei după ce au constatat că s-au rătăcit şi, în condiţii de întuneric, nu mai pot găsi traseul. Citește mai departe...

Un corespondent al cotidianului rus Izvestia a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei

Cotidianul rus Izvestia a anunţat, sâmbătă, că unul dintre jurnaliştii săi a fost ucis în urma unui atac al unei drone ucrainene în apropiere de oraşul Doneţk, în estul Ucrainei, relatează Reuters, scrie News.ro. Citește mai departe...

Dieta anului 2025. A câștigat aurul pentru asigurarea stării de bine și prevenirea bolilor

Dieta mediteraneană a câștigat din nou, obținând în 2025 premiul „cea mai bună dintre cele mai bune” din partea U.S. Citește mai departe...

Atenționare ANM: cod galben de ceață și pericol de polei în două județe

Meteorologii au emis atenționare Cod galben, sâmbătă seară, în județele Arad și Timiș, unde ceața densă reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar în unele zone chiar sub 50 de metri. Există și riscul formării poleiului. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.