Toamna astronomică își intră duminică în drepturi: Când se trece la 'ora de iarnă'

Toamna astronomică își intră duminică în drepturi: Când se trece la 'ora de iarnă'
📅 2024-09-22

Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, va avea loc anul acesta pe 22 septembrie, la ora 15:44, potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. În emisfera nordică durata zilei scade, iar în cea sudică creşte, anunță news.ro.

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

La latitudinile ţării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.

CÂND SE TRECE LA ORA DE IARNĂ

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 26-27 octombrie, când ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

IGPF: Aproximativ 26.800 de fapte ilegale, constatate la graniţă în primele opt luni ale anului

Poliţiştii de frontieră au constatat, în perioada ianuarie - august, aproximativ 26.800 de fapte ilegale, dintre care peste 11.700 infracţiuni şi 15.100 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Citește mai departe...

AUR defilează cu candidații la parlamentare: Actori, medici, afaceriști și un fost polițist controversat, printre cei care vor să devină deputat sau senator

AUR îşi prezintă duminică cei peste 600 de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, printre care se regăsesc Mohamad Murad, Tudor Ciuhodaru şi Mugur Mihăescu. Citește mai departe...

S-au făcut primele rețineri după bătaia din Pantelimon și de la spital - Ce mesaj transmite șefa IPJ Ilfov

Șase dintre indivizii care s-au bătut, sâmbătă, în Orașul Pantelimon și la spitalul cu același nume din București au fost reținuți, anunță Poliția."Ieri, 21 septembrie 2024, în jurul orei 10. Citește mai departe...

ÎPS Teodosie spune unde trebuie să se roage femeile pentru fertilitate: sute de femei cărora medicii nu le-au dat nicio şansă de a avea copii au devenit mame

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, afirmă că zeci, chiar sute de femei cărora medicii nu le-au dat nicio şansă de a avea copii au devenit mame după ce s-au rugat la mănăstirea Sfântul Dionisie şi Efrem cel Nou din judeţul Constanţa. Citește mai departe...

Manchester United, egal fără goluri pe terenul lui Crystal Palace în campionatul Angliei

Manchester United, una din adversarele lui FCSB în faza principală din Europa League, a remizat sâmbătă, scor 0-0, pe terenul lui Crystal Palace, în etapa a 5-a a campionatului de fotbal al Angliei, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..