Țara care zidește ferestrele spre camerele cu femei: 'Faptul de a vedea femeile lucrând în bucătării poate genera acte obscene'

Țara care zidește ferestrele spre camerele cu femei: 'Faptul de a vedea femeile lucrând în bucătării poate genera acte o
📅 2024-12-31

Liderul suprem al talibanilor a ordonat astuparea şi a interzis construirea de ferestre care ar da spre spaţii rezidenţiale ocupate de femei afgane, estimând că aceasta poate duce la "obscenitate", informează duminică AFP, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat publicat sâmbătă seara de către purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, acum va fi necesar, în cazul construirii unei noi clădiri, ca aceasta să nu aibă ferestre prin care să fie posibil să fie văzute de aproape "curtea, bucătăria, fântânile vecinilor şi alte locuri utilizate de obicei de femei".

"Faptul de a vedea femeile lucrând în bucătării, în curţi sau luând apă din fântâni poate genera acte obscene", se afirmă în documentul difuzat de Zabihullah Mujahid pe reţeaua X, în parte scris în arabă, în dari şi paştună.

Primăria şi alte servicii competente vor trebui să supravegheze şantierele de construcţie pentru a se asigura că nu este posibil să vezi la vecini, continuă textul. În cazul în care astfel de ferestre care dau în curţile vecine există deja, proprietarii sunt invitaţi să construiască un zid sau să le obtureze, "pentru a evita neplăcerile cauzate vecinilor", se spune în decret.

După revenirea talibanilor la putere în Afganistan, în august 2021, femeile au fost alungate progresiv din spaţiul public. În prezent, femeile afgane nu pot studia mai mult de şcoala primară, nu se pot plimba în parcuri, nu pot frecventa sălile de sport, saloanele de înfrumuseţare şi nici să iasă din casă fără văl. O lege recentă le interzice să cânte sau să recite poezie, în virtutea, la fel ca în cazul altor directive, unei aplicări ultra-rigoriste a legii islamice. Unele posturi de radio sau televiziuni locale au încetat de asemenea să difuzeze voci feminine.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Amenzi de 20.000 de lei şi peste 500 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii din Braşov

Poliţiştii din Braşov au dat, marţi, cinci amenzi în valoare totală de 20.000 de lei şi au confiscat peste 500 de kilograme de articole pirotehnice, în urma unor controale făcute la persoane autorizate să comercializeze astfel de produse. Citește mai departe...

România îngheață salariile, Bulgaria le crește. La cât va ajunge salariul minim în țara vecină în 2025

Salariul minim în Bulgaria ar urma să crească la 1.077 leva (550 euro), de la 1 ianuarie, în pofida absenţei bugetului adoptat pentru 2025, informează Novinite. Citește mai departe...

Marcel Ciolacu, mesaj în ultimele ore din 2024: 'Puteam alege calea simplă, puteam alege să intru în corul populiștilor'

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în ultimul mesaj din acest an, că „2024 nu a fost un an ușor, dimpotrivă - a fost un an plin de provocări”. Citește mai departe...

Marcel Boloș anunță care e cel mai important plan pentru 2025: E un miracol ce nu se mai repetă

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, arată în mesajul de final de an că pentru el, 2025 este un an în care şi-a asumat să dedice întreaga energie şi viziune pentru a duce la un nou nivel transformarea comunităţilor prin intermediul fondurilor europene. Citește mai departe...

Ministrul român de Externe a discutat cu omologul său ucrainean. Mulțumiri de la Kiev: 'Suntem recunoscători României!'

Ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, a avut o primă convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Andrii Sybiha, anunță MAE pe platforma X.. Citește mai departe...

VIDEO Un prezentator celebru de la BBC Radio a murit la 79 de ani

Johnnie Walker, legendarul prezentator BBC Radio, a murit la vârsta de 79 de ani.Walker a devenit faimos în rândul fanilor muzicii britanice ca „disc jockey” la postul pirat Radio Caroline în anii '60, iar mai târziu a devenit un favorit printre ascultătorii BBC, chiar dacă ura trupa Citește...

Schimbare majoră pentru toți studenții - Examenul și lucrarea de licență, obligatorii la toate facultățile

Marți, 31 decembrie 2024, Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noi modificări aduse Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație. Citește mai departe...

Teorie incendiară: Generalul Dumitru Iliescu, fostul șef SPP, explică cine nu îl vrea președinte pe Georgescu

Fostul șef al SPP Dumitru Iliescu spune că anularea alegerilor prezidențiale a fost orchestrată de mari oameni de afaceri din România, care s-au simțit amenințați de planurile naționaliste ale lui Călin Georgescu legate de resursele României. Citește mai departe...

Atac cu cuțitul în Berlin: mai multe persoane rănite

Poliția din Berlin a declarat că a reținut marți un bărbat după ce acesta a atacat și rănit mai multe persoane în cartierul Charlottenburg, scrie Rador Radio România. Citește mai departe...

SUA anunţă raiduri aeriene efectuate în ultimele două zile asupra rebelilor houthi în Yemen

Statele Unite au anunţat marţi că au efectuat raiduri aeriene pe 30 şi 31 decembrie în Yemen asupra unor ţinte ale rebelilor houthi, în special în Sana'a, capitala acestei ţări, oraş aflat sub controlul acestor rebeli susţinuţi de Iran, transmit agenţiile AFP şi EFE, relatează Citește mai de...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.