Ştefan Radu Oprea, consultări cu sindicaliştii din mai multe domenii, pentru a căuta soluţii la solicitările formulate în legătură cu drepturile salariale

Ştefan Radu Oprea, consultări cu sindicaliştii din mai multe domenii, pentru a căuta soluţii la solicitările formulate î
📅 2025-01-24


Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ştefan Radu Oprea, a avut, vineri, consultări cu sindicaliştii din mai multe domenii, pentru a căuta soluţii la solicitările formulate în legătură cu drepturile salariale şi pensii, potrivit news.ro

”O delegaţie a Guvernului condusă de şeful Cancelariei prim-ministrului, Ştefan Radu Oprea, a avut, vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi cu cei ai sindicatelor din domeniile sănătate şi asistenţă socială, feroviar, silvic, minerit, siderurgic, aeronautic, administrativ şi asociaţii ale revoluţionarilor. Discuţiile au fost axate asupra soluţiilor Guvernului la solicitările formulate de reprezentanţii partenerilor sociali, îndeosebi cele care ţin de drepturile salariale şi de pensii”, a transmis, vineri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Ştefan Radu Oprea le-a transmis că au în Guvernul României şi în prim-ministrul Marcel Ciolacu ”parteneri de dialog care au toată disponibilitatea să găsească soluţii la problemele semnalate, ţinând cont de doi parametrii importanţi: protejarea puterii de cumpărare a oamenilor şi menţinerea echilibrului macro-economic”.

Potrivit Guvernului, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii asociaţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a fost analizat  stadiul soluţiilor identificate în cadrul întâlnirilor anterioare cu premierul Marcel Ciolacu şi vicepremierul Cătălin Predoiu.

”Este vorba despre soluţii pentru plata orelor suplimentare lucrate în zilele de week-end sau sărbători legale de către angajaţii din acest domeniu, precum şi pentru amnistierea financiară a pensionarilor militari ale căror pensii au fost calculate în mod eronat”, a mai transmis Guvernul.

Surs citată a explicat că aceste soluţii legislative ale Guvernului vor fi promovate în Parlament, la începutul sesiunii parlamentare, ca amendamente la Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 156 din 30 decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

”În ceea ce priveşte actualizarea pensiilor militare, o altă solicitare a reprezentanţilor asociaţiilor, Guvernul va veni cu o soluţie după  publicarea motivaţiei Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial, arată Guvernul.

Potrivit sursei citate, un alt punct important al discuţiei s-a referit la indexarea pensiilor.

”În acest context, la nivelul Guvernului va fi făcută o nouă evaluare la rectificarea bugetară din acest an şi, în funcţie de nivelul colectării bugetare, va fi luată o decizie cu privire la sustenabilitatea economică a indexării pensiilor”, se mai arată în comunicatul de presă.

Tot vineri, la Palatul Victoria, au avut loc consultări cu reprezentanţii sindicatelor din domeniile sănătate şi asistenţă socială, feroviar, silvic, minerit, siderurgic, aeronautic, administrativ şi asociaţii ale revoluţionarilor.

”Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor au agreat să continue discuţiile între Ministerul Finanţelor şi conducerile companiilor de stat din domeniile feroviar, silvic, energetic, siderurgic pentru clarificarea modului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 156/2024 la nivelul acestor operatori economici. Soluţia a rezultat ca urmare a interpretărilor diferite în implementarea unora dintre prevederile actului normativ”, precizeazăă Executivul.

De asemenea, va continua dialogul între reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor pentru analizarea punctuală a aspectelor semnalate şi a soluţiilor de răspuns.

Din partea Guvernului, alături de şeful Cancelariei prim-ministrului, Ştefan Radu Oprea, au mai participat reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Noi reguli draconice pentru zboruri: Pasagerii cu tatuaje 'ofensatoare' și îmbrăcăminte 'inadecvată' nu vor urca în avion

Pasagerii trebuie să fie atenți la ținutele lor și la tatuajele vizibile, conform noilor reguli incluse în contractul de transport actualizat al unei companii aeriene. Citește mai departe...

Revolta ministrului Energiei după ce a fost huiduit la Focșani, alături de Bolojan: 'Nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile!'

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, singurul politician de la vârful puterii care a ales să participe la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, a fost huiduit la Focşani, la două zile după ce a avut parte de acelaşi „tratament” pe holurile Senatului, după Citește mai...

VIDEO Drama prin care trece o actrișă uriașă: A rămas fără vedere și este dependentă de ajutorul oamenilor din jur

Dame Judi Dench are întotdeauna pe cineva cu ea atunci când este în public. În timpul unei conversaţii pe podcastul „Fearless” cu Trinny Woodall, actriţa a fost întrebată despre participarea la evenimente din industrie. Woodall a subliniat că Dench este întotdeauna cu cineva. Citește mai dep...

Superliga - etapa a 23-a - rezultatele şi clasamentul

Meciurile etapei a 23-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni, potrivit Agerpres. Rezultate:Vineri 24 ianuarieGloria Buzău - Unirea Slobozia 3-0 (0-0), Stadion Gloria - BuzăuAu marcat: Alexandru Işfan (57), David Tavares (76), Alexandru Jipa (87). Citește mai departe...

Liderul CSM CSU Oradea a câştigat în deplasare

CSM CSU Oradea, liderul Ligii Naţionale de baschet masculin, a învins-o pe CSM BBA Petrolul Ploieşti cu scorul de 85-75, vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Victor Cornea şi Theo Arribage s-au calificat în semifinalele probei de dublu la Quimper (challenger)

Perechea româno-franceză Victor Cornea/Theo Arribage s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 181. Citește mai departe...

Victorie dramatică a României în faţa Thailandei, la Mondialul Under-18

Selecţionata României a învins dramatic echipa Thailandei, cu scorul de 3-2 (0-0, 0-0, 2-2, 1-0), după prelungiri, vineri, la Campionatul Mondial feminin de hochei pe gheaţă Under-18, Divizia a III-a, care are loc la Zagreb, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

SCM Craiova a urcat pe locul 7 în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Măgura Cisnădie cu scorul de 24-22 (14-8), vineri, în Bănie, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres.Echipa craioveană a urcat pe locul 7 în urma acestui succes. Citește mai departe...

BREAKING | Agenția S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă/ Reacția ministrului finanțelor

Agenţia de evaluare financiară S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la "BBB-", ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, Citește mai departe...

Bărbat de 67 de ani, dispărut joi de acasă, a fost găsit mort lângă albia unui râu din comună

Bărbat de 67 de ani, dispărut joi de acasă, a fost găsit mort vineri lângă albia unui râu din comuna sa. Polițiștii nu au găsit indicii că ar fi fost supus agresiunilor. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.