Universitatea Craiova a anunţat, marţi, revenirea în activitatea la club a fostului jucător Sorin Cîrţu, conform News.ro.
”Sorin Cârţu a fost, este şi va fi Universitatea Craiova! Fix la ceas aniversar, legenda alb-albastră îşi reia activitatea alături de noi. Împreună vom fi mai puternici! La mulţi ani cu multe bucurii în alb-albastru, Sorinaccio!”, a anunţat clubul craiovean.
Sorin Cîrţu împlineşte marţi 69 de ani. Anul trecut, el a anunţat că se retrage din fotbal, el punând astfel capăt şi activităţii de conducător, după ce a fost mai întâi footbalist şi apoi antrenor.