Sondaj uriaș în SUA, cu 2 săptămâni înainte de alegeri: Se duce o luptă cum rar s-a văzut în istoria Americii

Sondaj uriaș în SUA, cu 2 săptămâni înainte de alegeri: Se duce o luptă cum rar s-a văzut în istoria Americii
📅 2024-10-22

Vicepreşedintele democrat al SUA, Kamala Harris, are în intenţiile de vot un avans marginal de 46% la 43% faţă de fostul preşedinte republican Donald Trump, în condiţiile unui electorat pesimist, care spune că ţara este pe un drum greşit, potrivit celui mai nou sondaj Reuters/Ipsos. Avansul de doar 3% se plasează în marja de eroare acceptată de către orice sondaj, ceea ce înseamnă că această cursă este foarte strânsă și un rezultat poate fi cu greu anticipat, informează News.ro.

Avansul lui Harris în sondajul realizat timp de şase zile, care s-a încheiat luni, diferă puţin de avantajul său de 45% la 42% faţă de Trump care se întregistra într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat cu o săptămână mai înainte, consolidând opinia potrivit căreia competiţia este extraordinar de strânsă cu doar două săptămâni înainte de alegerile din 5 noiembrie.

Pe cifre nerotunjite, avansul este de doar 2%

Ambele sondaje arată că Harris are un avans care se înscrie în marja de eroare, cel mai recent sondaj arătându-i un avans de doar 2 puncte procentuale atunci când se utilizează cifre nerotunjite, precizează Reuters.

Noul sondaj a arătat că alegătorii au o părere proastă despre starea economiei şi a imigraţiei şi, în general, favorizează abordarea lui Trump cu privire la aceste aspecte.

Americanii sunt foarte pesimiști

Aproximativ 70% dintre alegătorii înregistraţi în cadrul sondajului au declarat că nivelul lor de trai (costul vieţii) se află pe un drum greşit, în timp ce 60% au afirmat că economia se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 65% au spus acelaşi lucru despre politica faţă de imigranţi.

Alegătorii au afirmat, de asemenea, că economia şi imigraţia, împreună cu ameninţările la adresa democraţiei, sunt cele mai importante probleme ale ţării.

Întrebat care candidat are o abordare mai bună a acestor probleme, Trump a condus în privinţa economiei - cu 46% la 38% - şi a imigraţiei, cu 48% la 35%.

Imigraţia a fost, de asemenea, problema nr. 1 atunci când respondenţii au fost întrebaţi pe ce ar trebui să se concentreze cel mai mult următorul preşedinte în primele 100 de zile de mandat. 35% au ales imigraţia, 11% citând inegalitatea veniturilor şi procente egale de 10% citând asistenţa medicală şi impozitele.

Însă Trump s-a descurcat prost la întrebarea care candidat ar fi mai potrivit pentru a aborda extremismul politic şi ameninţările la adresa democraţiei, Harris conducând cu 42% la 35%. De asemenea, ea este prefereată în ceea ce priveşte politica privind avortul şi cea privind asistenţa medicală.

O CURSĂ EXTREM DE STRÂNSĂ

Avansul lui Harris faţă de Trump ar putea să nu fie suficient pentru a câştiga alegerile, chiar dacă se menţine până la 5 noiembrie, subliniază Reuters.

Sondajele naţionale, inclusiv sondajele Reuters/Ipsos, oferă semnale importante cu privire la opiniile electoratului, însă rezultatele Colegiului Electoral pentru fiecare stat în parte determină câştigătorul, şapte dintre acestea urmând să fie decisive. Trump a învins-o pe democrata Hillary Clinton în alegerile din 2016 triumfând în Colegiul Electoral, chiar dacă ea a câştigat votul popular naţional cu 2 puncte.

Sondajele au arătat că Harris şi Trump sunt la egalitate în aceste state.

Sondajul pare să indice că alegătorii - în special democraţii - ar putea fi mai entuziasmaţi de alegerile din acest an decât au fost înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, când democratul Joe Biden l-a învins pe Trump. Cam 79% dintre alegătorii înregistraţi în sondaj - între care 87% dintre democraţi şi 84% dintre republicani - au declarat că sunt „absolut siguri” că vor vota în alegerile prezidenţiale. Ponderea respondenţilor siguri că vor vota a crescut, astfel, de la 74% într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat în perioada 23-27 octombrie 2020, când 74% dintre democraţi şi 79% dintre republicani au declarat că sunt siguri că vor vota.

Harris a intrat în cursă în iulie, după ce Biden şi-a încheiat eforturile de realegere în urma unei prestaţii slabe la dezbaterea împotriva lui Trump din iunie. La momentul respectiv, Trump era considerat pe scară largă drept candidatul favorit, în parte pe baza puterii sale percepute în materie de economie, după mai mulţi ani de inflaţie ridicată sub administraţia Biden, care a scăzut, totuşi, în ultimele luni.

Având în vedere concurenţa strânsă, eforturile candidaţilor de a se asigura că susţinătorii lor votează efectiv vor fi, probabil, esenţiale în stabilirea câştigătorului. Două treimi dintre adulţii din SUA au votat la alegerile din noiembrie 2020, cea mai mare prezenţă la vot din ultimul secol, conform estimărilor Biroului de recensământ al SUA şi Centrului de cercetare Pew.

Aproximativ o treime dintre alegătorii înregistraţi sunt democraţi şi o treime republicani, restul fiind independenţi sau persoane care preferă partidele terţe, potrivit unei estimări a Pew Research.

Cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a intervievat online, la nivel naţional, 4.129 de adulţi din SUA, inclusiv 3.481 de alegători înregistraţi.

Un total de 3.307 dintre respondenţi au fost consideraţi cei mai susceptibili de a se prezenta la vot în ziua alegerilor. În rândul acestor alegători potenţiali, Harris a avut un avans de 3 puncte procentuale faţă de Trump, 48% la 45%.

Noul sondaj are o marjă de eroare de 2 puncte procentuale.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Se contruiește una dintre cele mai așteptate autostrăzi din sudul României: Va deveni punct nodal și leagă 3 autostrăzi

A fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar Autostrăzii București-Giurgiu, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Citește mai departe...

AOSR: Conferinţă dedicată Sarmizei Bilcescu Alimănişteanu - prima femeie din lume cu un doctorat în Drept

O conferinţă dedicată primei românce absolvente de Drept la Universitatea din Sorbona (Paris) şi prima femeie din lume cu un doctorat în Drept - Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu - va avea loc miercuri, la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Citește mai departe...

Percheziţii de amploare, într-un dosar mamut de înşelăciune; prejudiciu de peste un milion de lei

Un număr de 50 de persoane au calitatea de suspect într-un dosar penal care vizează infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce, prin falsificarea a peste 150 de înscrisuri, au prejudiciat o persoană juridică cu suma de peste un milion de Citește mai dep...

O româncă, poveste demnă de film în Italia: Soacra sa a vrut să-și bage fiul în pușcărie, decât să-l vadă în brațele ei

O româncă a ajuns, fără să vrea, protagonista unei adevărate telenovele, în Italia. Gelozia mamei iubitului ei a atins cote nebunești, când femeia, pentru a nu-l vedea pe fiul ei în brațele româncei, a inventat că acesta o maltratează și chiar că și-ar fi ucis fosta iubită. Citește mai depar...

Experts lay to rest concerns over Black Sea reddish-brown tide, say it's caused by microalgae

With the Black Sea water off the Romanian coast having turned to a reddish-brown color for several days now, experts have stepped in to investigate the phenomenon. Citește mai departe...

Șoferii ar putea scăpa de obligația de a deține asupra lor permisul de conducere

Șoferii nu vor mai fi sancționați în cazul în care nu prezintă polițistului rutier permisul de conducere, conform unui proiect de lege depus în Senat. Citește mai departe...

Leonardo Bonucci devine antrenor secund la U20 Italia

Fostul fundaş italian Leonardo Bonucci, care s-a retras din activitate în luna mai, se va alătura stafului tehnic al echipei U20 a Italiei în calitate de antrenor secund al selecţionerului Bernardo Corradi, a anunţat, marţi, Federaţia Italiană de Fotbal, redactează news.ro. Citește mai depar...

Șefa BCE răspunde la criticile lui Donald Trump cu o provocare: 'Să vină în vizită pe la noi'

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, i-a propus marţi candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump, să vină la sediul BCE de la Frankfurt pentru a vedea cât de grea este munca unui guvernator de bancă centrală, după criticile lui Trump privind preşedintele Citește ma...

Romania - Cyprus agreement for cultural, educational and scientific collaboration

Education Minister Ligia Deca and the Minister of Education, Sports and Youth from the Republic of Cyprus, Athena Michaelidou, signed the 11th Implementation Program of the Agreement between the Government of Romania and the Government of the Republic of Cyprus regarding cultural, educational Cit...

VIDEO Învie o adevărată bijuterie a României: A aparținut Reginei Maria, iar acum va deveni un adevărat magnet pe litoral

Terenul de 1,5 hectare, aferent Palatului Reginei Maria din Mamaia, a fost cumpărat de Primăria Constanța și va fi transmis Ministerului Culturii. Atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.