Liderul USR, Elena Lasconi, susține că ea nu a fost invitată la negocierile pentru formarea Guvernului și a aflat de la televizor că sunt discuții la Palatul Victoria. De asemenea, Lasconi a citit comunicatul transmis de către liderii coaliției și acuză faptul că lansează promisiuni fără acoperire.
”E mai important ca niciodată să nu le mai facem oamenilor promisiuni fără acoperire. Guvernarea trebuie să fie înainte de orice despre oameni, despre cum trăim de mâine mai bine. Toți, nu doar unii. Eu cred sincer în asta și pe asta îmi bazez deciziile pe care le iau. Asta am făcut și astăzi.
Am aflat de la televizor că eu și colegii mei nu mergem la o întâlnire la Palatul Victoria, unde se discută guvernarea viitoare. Cum să lipsesc dacă nu fusesem invitată? Da, exact așa s-a întâmplat: liderii celorlalte partide au stabilit o ședință, nu ne-au invitat, dar au spus presei că nu venim. Pentru că n-am orgolii inutile, pentru că eu chiar cred că interesul public e suprem, am mers la Guvern să le spun celor care iau zilele acestea decizii pe banii tuturor românilor care muncesc în țara asta că nu e normal cum au procedat. Da, știu, lor nu le-a convenit ce am făcut, eu sunt sigură că am făcut ceea ce trebuia pentru oamenii de bună-credință din această țară.
Ce a urmat? Am aflat că au pregătit o listă lungă de promisiuni. Pe aproape toate le-ați mai auzit tot de la ei. Chiar anul trecut, din gura premierului în funcție, de la tribuna Parlamentului, care promitea că face curățenie în statul român. Nu s-a întâmplat ce a promis.
NU am primit niciun răspuns la întrebarea: cum arată bugetul pe 2025? NU am primit niciun răspuns la întrebarea: cum finanțăm reformele promise oamenilor? Ce economii se fac din reducerile promise? Cât de mare e gaura la bugetul de stat? Cresc sau nu taxele românilor de la anul?
Este un moment greu pentru România pe care doar construind pe adevăr îl putem trece! Suntem aici ca să-i reprezentăm pe oamenii cinstiți din România. Suntem aici pentru voi!”, scrie Elena Lasconi.