Un număr de 4.943 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele zece luni din 2024, în scădere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Cele 4.943 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de aproape 17,5 milioane de dolari, în scădere cu 85,53% faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele zece luni din 2023, de 121 milioane dolari.La finele lunii octombrie 2024, în România existau 269.937 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la peste 71,74 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 53.524 (capital subscris de 3,634 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,218 miliarde de dolari, în 6.200 de firme.