Rusia acționează pentru a influența alegerile din România așa cum a încercat deturnarea referendumului din R. Moldova (surse)

Rusia acționează pentru a influența alegerile din România așa cum a încercat deturnarea referendumului din R. Moldova (s
📅 2024-11-11

Serviciile secrete rusești încearcă să se implice în alegerile care urmează în România, așa cum au făcut în Republica Moldova, unde au fost dovedite fraude majore în favoarea candidatului pro-rus, au declarat surse apropiate comunității de informații din România.

Potrivit unor informații, Rusia încearcă se influențeze alegerile din țara noastră prin proxy, prin intermediari (organizații finanțate de Rusia) și posibil chiar și prin candidați la prezidențiale.

Aceștia ar încercat să vulnerabilizeze instituțiile cheie în organizarea alegerilor. În acest context, fiecare cetățean rus din România este monitorizat, spun sursele citate.

De asemenea, se fac verificări pentru a exista siguranța că nu vor fi factori perturbatori. Totodată, de exemplu, Comisia SRI are un departament pentru apărarea Constiuției și vor vedea dacă există actori care încearcă să pună la îndoială apartenența României la UE si NATO.

În cazul în care au dovezi în acest sens, vor sesiza instituțiile statului.

Rusia a intervenit în procesul electoral din Republica Moldova

Ziua alegerilor în țara vecină a fost plină de evenimente. Au fost raportate voturi cumpărate cu banii Kremlinului, secții de votare „minate”, drumuri blocate și alegători aduși cu autobuzul.

Unii au fost chiar trimiși cu zboruri charter din Rusia la Istanbul, iar apoi transferați în autobuze gratuite către Moldova. Acest plan a ieșit la iveală după ce poliția a început să rețină unele dintre aceste autobuze la frontieră.

Împotriva Maiei Sandu au funcționat și alte mecanisme de stimulare a votului, cum ar fi mobilizarea alegătorilor din Transnistria. În ziua alegerilor, s-au format cozi lungi la secțiile de votare din această regiune controlată de Rusia, încă de la primele ore ale dimineții.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Gigi Becali vrea să ajungă ministrul Afacerilor Interne: 'Nu se fac legi în România pentru că angajații statului se droghează'

George Becali are un plan ambițios: să înfrângă mafia drogurilor din România. Afaceristul a declarat că ar vrea să devină ministru de Interne și că, în doar 3-4 ani, ar putea curăța întreaga țară de stupefiante. Citește mai departe...

Platoforma Civică Împreună pentru Centura Verde, scrisoare deschisă pentru Marcel Ciolacu

Platoforma Civică Împreună pentru Centura Verde i- a adresat o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu cerând urgentarea adoptării Codului Silvic de către Parlament. Citește mai departe...

Urmează măsuri draconice:Ungaria: Viktor Orban şi-a prezentat planul pentru reducerea deficitului în 2025

Guvernul ungar a promis că va continua să reducă deficitul bugetar în 2025, potrivit unui plan preliminar prezentat luni în Parlament, în condiţiile în care recesiunea şi următoarele alegeri parlamentare creează noi riscuri de depăşire a ţintelor bugetare, transmite Bloomberg. Citește mai de...

Paradă militară la București, de Ziua Națională a României: defilează soldații Armatei Române și militari străini

Duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, se va desfășura Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României în Piața Arcului de Triumf, din București. Citește mai departe...

Elena Lasconi, mesaj de forță la Forumul Păcii organizat de Emmanuel Macron: România trebuie să rămână un susținător puternic al Ucrainei

Elena Lasconi, candidată la prezidențiale din partea USR, a transmis un mesaj de forță la Forumul pentru Pace de la Paris, organizat de președintele francez Emmanuel Macron. Citește mai departe...

Sever Voinescu: Pe 24 noiembrie îl votez pe Nicolae Ciucă. Nu e atras de lux, e un om de bun simț, incapabil să sfideze și să snobeze

Fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și actual redactor-șef la Dilema, Sever Voinescu, anunță publică la la Turul I al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie va vota cu Nicolae Ciucă. ”Pe 24 noiembrie și pe 8 decembrie votez cu Nicolae Ciucă. Citește mai departe...

Vine Corpul de control la Palatul Peleș. Angajați ai muzeului au creat o rețea paralelă de vânzare a biletelor

Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Palatul Peleș, deoarece există suspiciuni că ar exista o rețea paralelă de vânzare de bilete. Suspecții principali sunt chiar angajații Palatului, ajutați de ghizi ai agențiilor de turism. Citește mai departe...

Captură într-o rețea de nocuri de noroc ilegale. Un bărbat, suspectat de camătă, a fost reținut

Mai multe persoane din județul Buzău au fost prinse de polițiștii rurale în timp ce participau la jocuri de noroc ilegale, anunță Poliția Română, informează Mediafax. Citește mai departe...

Alertă înainte de alegeri: SRI, chemat să intervină după ce au apărut zvonuri că Rusia vrea să influențeze alegerile din țară

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Ioan Chirteş, a declarat, luni, că a solicitat Serviciului Român de Informaţii să specifice dacă a identificat, pe teritoriul României şi în exterior, entităţi care pot influenţa procesul electoral, menţionând că Citește mai de...

VIDEO Criza politică în Georgia: Preşedinta Salome Zurabişvili cere noi alegeri legislative şi o anchetă internaţională

Preşedinta georgiană Salome Zurabişvili, care se află în conflict cu Guvernul, cere luni să se organizeze noi alegeri legislative, după victoria în octombrie a Partidului Visul Georgian, denunţată drept frauduloasă de către opoziţie, relatează AFP. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.