Romania primeste 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a reconstrui zonele afectate de inundații

 Romania primeste 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a reconstrui zonele afectate de inundații
📅 2024-09-21

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță, sâmbătă, că România urmează să primească 1,5 miliarde de euro pentru a reconstrui zonele afectate de inundații. Totodată vor fi accesate și alte finanțări europene ca urmare a demersurilor realizate de Guvernul României.

"Pentru claritate, premierul Marcel Ciolacu este cel care a discutat direct cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, toate aceste aspecte.

De aceea, europarlamentarii PSD, cu sprijinul grupului social-democrat din Parlamentul European, au fost cei mai vocali în a susține direct revendicările României încă de săptămâna trecută, imediat după producerea tragicelor evenimente.

În acest sens, am interpelat Comisia Europeană, am lucrat la rezoluția legislativului european și am solicitat, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind bugetul UE, declanșarea de urgență a mecanismelor financiare pentru susținerea persoanelor și zonelor afectate de inundații.

După cum se vede în documentul atașat, eurodeputații PSD au fost inițiatori ai rezoluției care a fost susținută de toate grupurile politice europene, şi care a fost aprobată săptămâna aceasta de Parlamentul European.

Rezoluția solicită Comisiei Europene sǎ accelereze mobilizarea fondurilor pentru ţările afectate şi punerea la dispoziţie a tuturor tipurilor de sprijin tehnic şi financiar", scrie Victor Negrescu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Viktor Orbán, înainte de inundații: 'Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană luând postura unui amărât cerşetor'

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Citește mai departe...

Descoperire macabră: Fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, pe un drum forestier din Olt / În zonă au fost găsite și câteva haine

Mai multe fragmente osoase, ce par a fi de proveniență umană, au fost descoperite sâmbătă pe un drum forestier din Olt. Acestea au fost trimise Institutul Național de Medicină Legală. În zonă au fost găsite și câteva haine. Citește mai departe...

Răzvan Lucescu a bătut în Grecia: Volos – PAOK, scor 1-4

PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Volos, într-un meci din etapa a cincea a campionatului Greciei.PAOK a marcat prin Schwab ’24 (penalti), Murg ’54, Taison ’60 şi Chalov ’89, scrie news.ro. Citește mai departe...

Zhang Zhizhen, tenismanul chinez cu cea mai bună poziţie în ierarhia mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Hangzhou

Zhang Zhizhen, tenismanul chinez cu cea mai bună poziţie în ierarhia mondială, l-a învins uşor sâmbătă în două seturi pe italianul Mattia Belucci, 6-3, 6-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Hangzhou (China), dotat cu premii totale de 1.000. Citește mai dep...

FOTO Cum a fost construit, de fapt, 'drumul printre nori': Povestea neștiută a Transfăgărășanului

Transfăgărășanul este una dintre cele mai spectaculoase și cunoscute drumuri din lume. Construit între anii 1970 și 1974, acest drum montan străbate Munții Făgăraș, cei mai înalți din România, și leagă regiunile istorice Muntenia și Transilvania. Citește mai departe...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..