Patru bărbați cu vârste între 32 și 40 de ani au fost reținuți de procurorii DIICOT Ploiești, după ce au vândut canabis și rezină de canabis în județul Prahova timp de aproape patru ani.
Traficanții vindeau drogurile cu prețuri între 50 și 60 de lei pentru un gram.
Potrivit anchetatorilor, între 2021 și mai 2025, suspecții au dezvoltat o rețea de distribuție a drogurilor de risc, aprovizionând constant consumatori din Prahova. Ei nu doar vindeau substanțele interzise, ci se ocupau de întregul lanț de distribuție - de la procurare și deținere, până la intermediere și vânzare directă.
În urma perchezițiilor făcute la locuințele celor patru, autoritățile au descoperit cantități de canabis deja porționate și ambalate pentru vânzare, precum și ustensile specifice traficului: grindere, cântare de precizie și alte probe incriminatoare. O parte din droguri fuseseră deja confiscate pe parcursul investigațiilor.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile, cererea fiind înaintată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Prahova.