Resursele strategice ale României se privatizează pe bandă rulantă! Deficitul ar putea sări în aer, avertizează Cartel ALFA

Resursele strategice ale României se privatizează pe bandă rulantă! Deficitul ar putea sări în aer, avertizează Cartel A
📅 2025-01-10

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" îşi manifestă „profunda îngrijorare” cu privire la „potenţialele riscuri pe care tendinţele actuale de privatizare” le pot provoca în România. În contextul provocărilor fiscale serioase, inclusiv presiuni legate de Procedura de Deficit Excesiv (EDP), CNS „Cartel ALFA" susţine cu fermitate adoptarea unei abordări echilibrate, care să asigure „menţinerea implicării strategice a statului în sectoare-cheie”, esenţiale pentru securitatea naţională şi stabilitatea socio-economică.

Cartel ALFA consideră că până acum, „cu mici excepţii”, majoritatea privatizărilor au fost „un eşec” şi au condus, până la urmă, la „închiderea de unităţi economice şi pierderea de locuri de muncă”.

„Privatizarea, atunci când nu este gestionată cu atenţie şi transparentă, poate genera vulnerabilităţi economice majore", a declarat Bogdan Iuliu Hossu, Preşedinte CNS „Cartel ALFA".

„Chiar dacă recunoaştem necesitatea de a aborda deficitul bugetar, trebuie să ne asigurăm că România menţine o participare robustă în sectoare care ţin de suveranitatea naţională, precum energie, apărare şi infrastructură, cum fac toate tarile membre a Uniunii Europene", se arată într-un comunicat de presă al Confederaţiei sindicale.

Potrivit sursei citate, privatizarea excesivă în sectoare strategice poate diminua capacitatea guvernului de a răspunde eficient la situaţii de urgenţă naţională, de a proteja interesele publice şi de a implementa politici sociale şi economice în beneficiul tuturor cetăţenilor.
„Vânzarea participaţiilor statului în industrii critice poate aduce un sprijin financiar pe termen scurt, dar expune ţara la riscuri pe termen lung, precum scăderea veniturilor bugetare, creşterea şomajului şi limitarea flexibilităţii politice în momente de criză. Privatizarea, dacă nu este însoţită de un cadru de reglementare puternic, poate conduce la reducerea locurilor de muncă în Romania, erodarea drepturilor lucrătorilor şi destabilizarea comunităţilor care depind de industriile respective prin locurile de muncă”, se arată în comunicatul citat.

Cartel ALFA atrage atenţia că recentele măsuri adoptate prin aşa-numita „ordonanţă trenuleţ" „nu contribuie în niciun fel la corectarea dezechilibrelor fiscale existente”.

„În schimb, au amplificat percepţia de instabilitate politică şi lipsă de predictibilitate, subminând încrederea investitorilor şi a partenerilor internaţionali. În loc să rezolve problemele bugetare pe termen lung, „ordonanţa trenuleţ" a generat confuzie şi incertitudine, punând presiune suplimentară pe sistemul economic şi afectând serios credibilitatea României pe plan extern. Măsurile adoptate pripit, fără o consultare adecvată cu partenerii sociali şi fără o analiză de impact aprofundată, pot submina eforturile de reformă şi pot crea un climat nefavorabil dezvoltării durabile”, explică CNS Cartel ALFA.

Confederaţia sindicală consideră că statul „trebuie să-şi păstreze participaţiile strategice în sectoare critice pentru a garanta că serviciile esenţiale rămân accesibile şi la un preţ corect pentru cetăţeni”. Potrivit acesteuai, modele de proprietate publică sau parteneriate mixte, cu structuri de guvernanţă transparente, pot asigura un echilibru între responsabilitatea fiscală şi bunăstarea socială.

CNS „Cartel ALFA" solicită Guvernului să iniţieze discuţii constructive cu sindicatele, asociaţiile patronale şi reprezentanţii societăţii civile, pentru a elabora o abordare prudentă în gestionarea deficitului bugetar şi în analiza opţiunilor de privatizare acolo unde se justifică cu adevărat.

„Prosperitatea viitoare a României depinde de menţinerea unui model economic echilibrat. Protejarea implicării statului în sectoarele-cheie nu doar că stabilizează serviciile publice, ci şi sporeşte rezilienţa în faţa incertitudinilor economice globale. Orice demers de privatizare trebuie însoţit de măsuri de reglementare ferme, menite să asigure protecţia drepturilor lucrătorilor, practicile de muncă echitabile şi interesul public”, se mai arată în comunicatul citat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

CFR Cluj, victorie în primul amical al iernii: Stipe Juric marchează la debut

CFR Cluj a început cu dreptul seria meciurilor amicale din cantonamentul din Spania, impunându-se cu 2-0 în fața echipei SV Wehen Wiesbaden, ocupanta locului 9 în Liga a 3-a din Germania. Citește mai departe...

România se pregătește să preia steagul olimpic FOTE, peste 30 de zile

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Bakuriani 2025 va începe în 30 de zile, iar România va prelua steagul olimpic pentru organizarea ediției FOTE Brașov 2027,potrivit mediafax. Citește mai departe...

Oamenii lui Georgescu se ceartă cu toată lumea: Jandarmeria reacționează după ce a fost acuzată că a dat mai puțini participanți la miting

Oamenii lui Călin Georgescu se ceartă cu cine apucă și fac acuzații care mai de care. După ce au agresat jurnaliștii de la protest, pe motiv că presa nu îl laudă pe Călin Georgescu, acum le-a cășunat și pe Jandarmerie, care ar fi dat mai puțini participanți la protest, pentru Citește mai dep...

Inatech: Sectorul e-commerce din România a fost estimat la 11,7 miliarde de euro în 2024 - Industria e-commerce a crescut constant

Grupul Inatech, jucător din industria românească a ambalajelor şi a materialelor izolatoare pentru construcţii, arată că sectorul e-commerce devine tot mai competitiv, crescând constant în ultimii ani, astfel că a crescut şi cererea de ambalaje premium, personalizate şi mai Citește mai depar...

A fost ales proiectul care va reprezenta România la Expoziţia Internaţională de Arhitectură - la Biennale di Venezia

A fost ales proiectul care va reprezenta România la cea de-a 19-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia, care este programată să aibă loc în perioada 10 mai - 23 noiembrie cu tema „Intelligens. Natural. Artificial. Citește mai departe...

Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut

Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul. Citește mai departe...

Borja Sainz, de la Norwich City, suspendat șase meciuri pentru un gest controversat

Borja Sainz, extremă la Norwich City și golgheterul echipei în acest sezon, a fost suspendat pentru șase meciuri și amendat cu 12.000 de lire sterline pentru că a scuipat un adversar. Citește mai departe...

Tranzacție pe piața media - Agenția Mediafax, cumpărată de proprietarul publicației Cancan

Radu Budeanu, proprietarul publicațiilor Cancan și Gândul, a achiziționat brandul Mediafax și produsele media asociate acestuia – site-ul, agenția foto și fluxul de știri – de la Mediamex Investment SRL. Citește mai departe...

Ministrul Educației vrea salarii pe bază de respect în Educație: Cine face performanță ia și bonus!

Ministrul Educației vrea salarii bazate pe performanță în Educație. Daniel David spun că unele lefuri pot cumula și un bonus, dacă profesorii fac performanță la catedră. Citește mai departe...

Tesla lansează Modelul Y cu un nou design pentru piața din China

Tesla a prezentat un Model Y redesenat destinat pieței chineze și altor țări din zona Asia-Pacific, marcând, astfel, prima actualizare majoră a SUV-ului din 2020, anunță TechCrunch, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.