Brigada Rutieră a Capitalei anunță că vineri vor fi impuse restricții de circulație în zona Arenei Naționalei pentru meciul România-Kosovo din Liga Națiunilor.
Conform sursei citate, traficul rutier se va restricționa progresiv, dacă situația o va impune, după cum urmează:
- pe Str. Maior Coravu:
în data de 14.11.2024, începând cu ora 22.00, în perimetrul rondului de pe această stradă, în fața intrării în Complexul Arenei Naționale, nu se va permite parcarea autovehiculelor;în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului;- pe Bd. Pierre de Coubertin, de la intersecția cu Str. Vatra Luminoasă, până la intrarea în Complexul Sportiv, în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului;
- Str. Tony Bulandra:
în data de 14.11.2024, începând cu ora 07.00, se va restricționa parcarea autovehiculelor în zona intrării din Bd. Basarabia a Stadionului Național Arena;
în data de 15.11.2024, începând cu ora 17.00, până după încheierea meciului.
De asemenea, se va restricționa accesul mijloacelor auto după cum urmează:
- în alveola din fața intrării în curtea Complexului Arenei Naționale, dinspre Bd. Basarabia, în 14.11.2024, începând cu ora 07.00;
- pe Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă și intrarea în Complexul Arena Națională, în 15.11.2024, începând cu ora 17.00;
- pe Str. Tony Bulandra și pe Str. Vatra Luminoasă, tronsonul cuprins între Bd. Pierre de Coubertin și Str. Tony Bulandra, începând cu data de 14.11.2024, ora 19.00, până în data de 15.11.2024, după încheierea meciului.
Polițiștii recomandă următoarele rute ocolitoare:
- Bd. Unirii – Str. Lucian Blaga – Calea Dudești – Bd. Camil Ressu – Bd. Nicolae Grigorescu – Bd. Theodor Pallady;
- Șos. Mihai Bravu – Șos. Iancului – Șos. Pantelimon;
- Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Colentina – Șos. Fundeni;
- Șos. Morarilor – Str. Lucrețiu Pătrășcanu – Str. Constantin Brâncuși – Bd.Nicolae Grigorescu – Str. Liviu Rebreanu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor și recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic, evitarea opriii și staționării pe arterele menționate mai sus, care fac parte din perimetrul de siguranță. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone
aglomerate, să respecte semnalele polițiștilor rutieri și să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri.
Partida România-Kosovo se dispută pe Arena Națională vineri de la ora 21.45.