Republica Moldova își suspendă participarea la Eurovision. Experții au evidențiat o scădere a calității pieselor

Republica Moldova își suspendă participarea la Eurovision. Experții au evidențiat o scădere a calității pieselor
📅 2025-01-22

Republica Moldova a decis să nu mai participe la Eurovision în 2025. S-a evidențiat o scădere a interesului publicului și a calității generale a pieselor și prestațiilor artistice, conform deschide.md.

Potrivit lui Corneliu Durnescu,directorul Televiziunii Moldova 1, decizia a fost luată „în urma unei analize detaliate a situației actuale, precum și a provocărilor economice, administrative și artistice”.

Deși se retrage din concurs, Moldova 1 va transmite în direct cele două semifinale și marea finală din Basel, oferindu-le telespectatorilor posibilitatea de a urmări competiția în cele mai bune condiții.

Decizia nu a fost una ușoară, dar necesară în contextul actual. Selecția națională din acest an a evidențiat anumite provocări, inclusiv o scădere a interesului publicului și a calității generale a pieselor și prestațiilor artistice. Acest fapt a generat o percepție negativă în rândul specialiștilor și al publicului, subliniind necesitatea unei reforme substanțiale în procesul de selecție”, a declarat Corneliu Durnescu, citat de Moldova 1.

El a precizat că TRM își propune să revizuiască criteriile și metodologia de selecție, pentru a încuraja o participare mai largă a artiștilor talentați și pentru a oferi o reprezentare culturală mai consistentă și competitivă pe scena internațională.

Am consultat specialiști din domeniul muzical, iar majoritatea au exprimat rezerve serioase cu privire la participarea Moldovei în acest an, în asentiment exact cu opinia juriului pe care TRM l-a selectat pentru această ediție. Respectăm opiniile profesioniștilor și publicului larg, și înțelegem că trebuie să luăm decizii responsabile”, a adăugat Durnescu.

Potrivit directorului Moldova 1, competiția Eurovision implică costuri considerabile, inclusiv pentru organizarea finalei naționale, producția show-ului, promovarea artistului, deplasările și cazarea echipei, producția scenică, echipamentele tehnice și alte cheltuieli asociate. Taxa de participare a Republicii Moldova comunicată de European Broadcasting Union (EBU) constituie 21 486 de euro și nu 176 de mii de euro cum s-a vehiculat în spațiul public.

Directorul Moldova 1 a precizat că TRM va realoca pentru alte proiecte resurselor planificate pentru participarea în acest an la Eurovision.

Această decizie nu a fost una ușoară, dar vă asigurăm că a fost analizată în detaliu. Știm că ne-am fi dorit cu toții să organizăm o finală națională și să desemnăm piesa care să ne reprezinte la etapa internațională. Cu toate acestea, suntem ferm convinși că această decizie va impulsiona interesul de participare pentru edițiile viitoare. Ne vom asigura că vom reveni în forță la Eurovision. Este important să susținem oamenii care își doresc să ajungă pe scene mari și să le oferim oportunitatea de a se pregăti mai bine”, a declarat șefa Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu.

Amintim că, după audițiile live din 18 ianuarie, 12 artiști și trupe s-au calificat în finala națională Eurovision 2025. În acest an, R.Moldova ar fi participat pentru a 20-a oară la ESC.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Kelemen Hunor îl pune în gardă pe Crin Antonescu: 'În acest moment, toată societatea îi face campanie pe gratis lui Georgescu'

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, și-a exprimat convingerea despre Crin Antonescu, candidatul la prezidențiale susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități, că va intra în turul 2 al alegerilor și va și câștiga scrutinul, dar „este mult de lucru”. Citește mai departe...

Ultimă oră: AUR a decis oficial că îl susține pe Călin Georgescu la prezidențile - Simion vrea să fie premier

AUR a decis că îl va susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. AUR vrea să aibă însă funcția de premier. Citește mai departe...

Rareș Bogdan cere PNL să fie mai serios: Altfel vom avea același rezultat chiar dacă-l aducem candidat pe bunul Dumnezeu

PNL trebuie să fie mai serios și mai dedicat în susținerea candidatului la noua campanie prezidențială, ca să nu repete rezultatele slabe de la alegerile anterioare, a declarat miercuri Rareș Bogdan. Citește mai departe...

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Citește mai departe...

Răzbunarea mafiei în Sicilia: Crima brutală a Românului Petre Ciurar, clarificată după 15 ani

Un tânăr român de 20 de ani, de etnie romă, Petre Ciurar, a fost ucis brutal în Sicilia în 2010, iar după 15 ani de incertitudine, anchetatorii italieni au adus lumină asupra acestui caz tulburător, care a șocat orașul Barcellona Pozzo di Gotto. Citește mai departe...

Sidicaliștii de la Senat anunță că îl dau în judecată pe Ilie Bolojan dacă dă oameni afară: Are antecedente în încălcarea legii

Sindicaliștii de la Senat anunță că îl vor da în judecată pe Ilie Bolojan după ce acesta a anunțat că va reduce schema de personal cu circa 25%. Citește mai departe...

Ordin de sus înainte de meciul cu Qarabag. Gigi Becali vrea ca jucătorii săi să joace în viteză: 'Cine mai face preluare, pasă să nu mai vină la antrenamente!'

Joi, de la ora 19:45, campioana României o va întâlni, în deplasare, pe Qarabag, în etapa a 7-a din Europa League, iar patronul echipei, Gigi Becali, și-a băgat jucătorii în ședință. Citește mai departe...

NHL - A cincea victorie consecutivă pentru Washington Capitals

Echipa Washington Capitals a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Edmonton Oilers, obţinând a cincea victorie consecutivă în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL). Citește mai departe...

Proiectele care vor transforma frontiera România-Ucraina: A fost aprobat un buget de 17 milioane de euro

Comitetul de Monitorizare a aprobat proiectele standard care urmează să fie finanţate de Programul Interreg NEXT România-Ucraina, a anunţat miercuri Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), care este Autoritate de Management pentru acest program de Citește mai de...

Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă scrisoarea lăsată de Joe Biden

Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Unite, semnând ordine executive și interacționând cu presa într-o conferință improvizată de aproape 50 de minute. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.