Rectorul Universităţii din Bucureşti, profesor universitar Marian Preda, afirmă într-o analiză publicată pe contributors.ro că toată Transilvania – 13 județe în care se află orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Oradea, Sibiu, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Baia Mare, Satu-Mare, Zalău, Deva, Miercurea-Ciuc, Bistrița și multe altele - produce pentru România fix cât Bucureștiul singur, adică 25% din PIB. Cu toate acestea, Bucureștiul nu primește înapoi fonduri direct proporționale cu aportul adus de acesta la bugetul de stat, comparativ cu celelalte regiuni.
„Pentru a fi mai clar de unde vin resursele publice, am făcut o analiză succintă a ceea ce produc județele și regiunile țării. Este evidentă contribuția foarte mare a Bucureștiului la PIB-ul României; la fel și o redistribuire a acestor resurse produse de bucureșteni către alte orașe, județe sau regiuni – un principiu normal într-un stat modern. Problema este că redistribuirea nu se face către cele mai puțin dezvoltate orașe sau regiuni așa cum ar fi fost normal într-un sistem echitabil, ci către cele mai bine reprezentate și susținute politic.
Bucureștiul singur, cu cei 1,7 milioane de locuitori (9% din populația totală) produce 25% din PIB-ul României, conform datelor INS. De altfel, la indicatorul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPP), regiunea București-Ilfov este pe locul 8 între cele mai bogate regiuni ale UE pentru anul 2022 dintr-un total de 242 de regiuni.
Contrar percepției publice, Sudul, adică fosta Țară Românească, este motorul de dezvoltare a României, nu Transilvania și Banatul. Deși însumează sub 45% din populația României, Sudul produce 54% din PIB. Transilvania și Banatul împreună, 34% din populație, produc împreună 32,6% din PIB, iar Moldova (21,3% din populație) produce 13,4% din PIB.
Dacă am desprinde Oltenia de Muntenia și Banatul de Transilvania rezultă proporții asemănătoare: Muntenia (fără Oltenia), cu 35% din populație produce 51% din PIB, iar Transilvania (fără Banat) însumează 27% din populație și produce 25% din PIB.
Toată Transilvania – 13 județe în care se află orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Oradea, Sibiu, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Baia Mare, Satu-Mare, Zalău, Deva, Miercurea-Ciuc, Bistrița și multe altele – produce pentru România fix cât Bucureștiul singur, adică 25% din PIB. Tot județul Cluj, inclusiv Cluj-Napoca, orașul pe care mass-media îl compară frecvent cu Bucureștiul, produce, de fapt, 5,2% din PIB, adică doar 20,6% din cât produce Bucureștiul singur. De altfel, Municipiul Cluj-Napoca este echivalent ca populație și buget cu Sectorul 1 din București”, se arată în analiză.
Capitala este defavorizată
Rectorul Universităţii din Bucureşti afirmă, în acest context, că deși Bucureștiul este motorul de dezvoltare, el nu primește fonduri direct proporționale și oferă ca exemplu sportul și educația.
„Cu alte cuvinte, dacă la Cluj, la Timișoara sau la Craiova se construiește din bani publici o sală de sport, un bazin de înot sau un stadion de atletism, în București ar trebui să se construiască vreo șase. Un calcul simplist, poate discutabil, dar care stabilește niște proporții contrare percepției și dezbaterilor publice. Repet, problema nu este că se construiește la Cluj, la Timișoara sau la Craiova, ci că nu se construiește proporțional la București.
Dacă Bucureștiul produce un sfert din resursele care alimentează bugetul României, este posibil să nu aibă o sală a sporturilor modernă, nou-construită, baze sportive, bazine olimpice noi, stadioane de atletism? Este normal ca bucureștenii să meargă în alte orașe pentru a vedea competiții sportive sau evenimente culturale pentru că unele nu se pot organiza în București?
David Popovici nu este singurul tânăr sportiv născut în București care nu are condiții corespunzătoare de antrenament în orașul său. Un alt Popovici născut în București, Constantin Popovici, campion mondial (2023) și campion european la sărituri de la platformă, a trebuit să plece cu familia din București pentru că nu mai avea niciun bazin corespunzător de antrenament.
Cazurile David sau Constantin Popovici sunt foarte cunoscute, dar nu sunt singulare. Să ne imaginăm câți copii care vor să facă sport sau să meargă la concerte sau spectacole în săli de sport, pe stadioane de atletism, în bazine de înot, pe patinoare sunt în București sau în alte orașe mari, care nu au astfel de facilități. Să meargă cei din București la Otopeni sau la Alexandria, ori cei din Iași la Focșani pentru a se antrena? Să meargă tinerii bucureșteni la Cluj sau la Craiova pentru a vedea competiții sportive în săli noi de sport construite acolo? Și, repet, este foarte bine că măcar acolo s-a construit, este rău că nimeni nu a avut grijă să se construiască facilități sportive similare (de fapt, proporțional, mai multe sau mai mari) și în București”, a scris Marian Preda.
Inechitate în educație
Un alt „exemplu de inechitate” oferit de acesta este repartizarea locurilor finanțate de la buget în universități.
„Se vede cum Transilvania și Banat, în comparație cu Muntenia, au procente mult mai mari de studenți finanțați de la buget față de ponderea populației sau contribuția la PIB. În timp ce Moldova are o pondere mai mica a locurilor de la buget raportate la ponderea în PIB, dar mai mica decât ponderea populației. Pe centre universitare (am luat în calcul județele pentru că nu există calcule ale PIB la nivel de oraș, cu excepția Bucureștiului) situația este și mai clară: ponderea comparativă a locurilor de la buget pentru județele cu centre universitare istorice este mult mai mare în Cluj, Timiș sau chiar Iași și Dolj decât în București-Ilfov. În interiorul fiecărui oraș universitar apar alte inechități, universitățile „de partid” (în special politehnicile) fiind favorizate în comparație cu cele neafiliate. De exemplu, Universitatea Politehnica din București (acum UNSTPB) avea și înainte de fuziunea cu Piteștiul și are și acum un buget dublu în comparație cu Universitatea din București (UB), deși prima, în București, avea și are are mult mai puțini studenți. Aproape toți studenții la facultăți tehnice sunt finanțați de la buget, în timp ce la UB sau la Academia de Studii Economice în anul întâi cam 50% dintre studenții admiși sunt la taxă”, afirmă Marian Preda.