Rectificare bugetară în așteptare: Marcel Boloș anunță investiții record și deficit de 4,53% din PIB

Rectificare bugetară în așteptare: Marcel Boloș anunță investiții record și deficit de 4,53% din PIB
📅 2024-09-22

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, exprimă speranța că rectificarea bugetară supusă dezbaterii publice va fi aprobată în ședința de Guvern de luni. Conform lui Boloș, execuția bugetară de la 31 august arată un nivel record al investițiilor, în timp ce deficitul se situează la 4,53% din PIB.

“Ultima execuţie bugetară pe care o avem la data de 31 august 2024 arată un nivel record al investiţiilor pe care le-a realizat Guvernul României şi desigur aceste investiţii importante pentru dezvoltarea României vin din Politica de coeziune, din implementarea proiectelor de infrastructură, atât cele din domeniul transporturilor, dar şi cele care privesc modernizarea şcolilor, modernizarea spitalelor şi desigur avem investiţii şi reforme importante care vin din PNRR, unde după cum se cunoaşte avem o sumă alocată de peste 29 de miliarde de euro”, a declarat, duminică seară, la B1 TV, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş a precizat că, în acest context, nivelul cofinanţărilor este extrem de ridicat.

“Desigur că am avut şi cheltuielile de personal şi majorările salariale. Să ne aducem aminte de majorarea salarială care a venit pe fondul grevelor din sistemul public de învăţământ. Apoi protestele care au avut loc în sistemul public de sănătate şi ulterior din toate celelalte categorii din sectorul public, de la Apărarea Naţională, Ordinea Publică sunt beneficiare ale majorărilor salariale. Este ca un fel de avans care s-a dat la noua lege a salarizării unice şi acestea mai apoi nefiind bugetate de la începutul anului se văd acum în contul de execuţie bugetară”, a mai declarat Boloş.

El a explicat că, la finalul lunii august deficitul este de ,53% din PIB.

”Una peste alta discutăm la sfârşitul lunii august de un deficit bugetar de 4,53% din PIB, de 80 de miliarde de lei, iar dacă ne referim doar la nivelul investiţiilor, de 67 de miliarde de lei, observăm că o parte destul de puţină s-a dus pe cheltuieli curente, 13 miliarde de lei s-au dus pentru cheltuielile de personal şi cele care privesc funcţionarea serviciilor statului român”, a mai declarat ministrul Finanţelor.

El a precizat că speră ca rectificarea bugetară să fie aprobată în şedinţa de Guvern programată pentru ziua de luni.

Şedinţa de Guvern a fost anunţată în programul oficial al premierului Marcel Ciolacu, dar ora acesteia nu a fost încă stabilită.

Potrivit Profit.ro, prima rectificare bugetară din acest an este pozitivă şi prevede că CNAS primeşte 11,3 miliarde lei, în principal bani pentru medicamente. Ministerul Educaţiei primeşte în plus 4,59 miliarde lei, pentru salarii, burse şi naveta elevilor. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte peste 3,3 miliarde lei pentru proiecte finantate din FEN, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale primeşte suplimentar 2 miliarde pentru proiectele finanţate din fonduri europene, Ministerului Energiei se alocă suplimentar 1,2 miliarde lei pentru proiecte de investitii, Ministerului Finanţelor suplimentar 14 miliarde pentru asigurarea cofinanţării pentru accesarea fondurilor europene, implementarea proiectelor de digitalizare ale MF şi schemele de ajutor de stat, în timp ce Ministerul Transporturilor primeşte suplimentar 5 miliarde lei pentru a putea aloca în continuare cofinanţare pentru proiectele de infrastructură.

Deficitul bugetar va creşte la 122,8 miliarde lei, respectiv 6,94% din PIB, de la 87 miliarde lei, 5% din PIB, cât prevede legea bugetului adoptată la începutul acestui an.

Creşterea economică pe care se fundamentează rectificarea a fost revizuită în scădere la 2,8%, de la 3,4% în prognoza anterioară.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Marcel Boloș răspunde la criticile BNR pe tema deficitului: 'Aici lucrurile sunt foarte tranșante'

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a răspuns duminică seară, la B1 Tv, la criticile lansate de economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, potrivit cărora în anul 2025 românii vor plăti pentru deciziile pe care politicienii le-au luat în Citește mai...

Bilet câștigător online: Peste 100.000 de lei la Loto 5/40!

Loteria Română anunță, duminică seară, câștigarea unui premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul norocos a fost achiziționat online.”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Biletul norocos a fost jucat pe bilete.loto. Citește ma...

Donald Trump își anunță retragerea: Ce condiție are miliardarul

Donald Trump a exclus într-un interviu difuzat duminică să candideze la prezidenţialele americane din 2028 în cazul înfrângerii la alegerile din noiembrie, scrie AFP. Citește mai departe...

Marcel Boloș iese cu deficitul bugetar la tablă: 'Ultima execuție bugetară arată un nivel record al investițiilor'

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, speră ca rectificarea bugetară supusă dezbaterii publice să fie aprobată în şedinţa de Guvern de luni. Boloş afirmă că ultima execuţie bugetară, la data de 31 august, arată un nivel record al investiţiilor, iar deficitul este de 4,53% din PIB. Citește mai ...

Egalul studenților: Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au făcut egal, iar ardelenii rămân lideri neînvinși

Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.Liderul a deschis scorul prin senegalezul Mamadou Thiam (38), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Dan Nistor. Citește...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..