Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut, marţi, o serie de întâlniri politice la Bruxelles, în care a evidenţiat situaţia de securitate de la Marea Neagră şi necesitatea susţinerii Ucrainei, conform Agerpres.
Potrivit MAE, la întrevederea cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu, ministrul a discutat despre o serie de dosare importante în raport cu agenda europeană curentă privind menţinerea susţinerii pentru procesul de extindere a UE, continuarea sprijinului pentru Ucraina şi Republica Moldova, dezvoltarea unei viziuni strategice la Marea Neagră, promovarea obiectivelor de convergenţă şi coeziune în negocierile pe marginea viitorului Cadru financiar multianual post - 2027 sau consolidarea acţiunii europene în domeniul Apărării.
Totodată, au fost abordate şi aspectele de rezilienţă în perspectiva Strategiei UE de Pregătire pe care Roxana Mînzatu o va coordona.
Alegeri în Republica Moldova
În cadrul întrevederii cu Marta Kos, Emil Hurezeanu a abordat teme precum procesul de extindere a Uniunii Europene, Republica Moldova şi situaţia complexă de la Marea Neagră.
El a salutat, şi cu acest prilej, anunţul Comisiei Europene de luni cu privire la acordarea unui pachet de asistenţă de urgenţă pentru Republica Moldova în valoare de 30 de milioane de euro, un prim pas într-o abordare mai largă a UE de a sprijini Republica Moldova în contextul actualei crize energetice.
De asemenea, arată MAE, ministrul Emil Hurezeanu a menţionat că, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova din această toamnă, acţiunile hibride ale Rusiei la adresa Chişinăului se vor intensifica, iar administraţia democrată va avea nevoie de consolidarea sprijinului european şi al statelor membre pentru a-şi creşte rezilienţa în faţa acestor atacuri.
Extinderea UE
Cu privire la procesul de extindere, ministrul de Externe a subliniat că aderarea la UE rămâne un instrument-cheie pentru a proiecta stabilitate, pace şi securitate în Europa, iar extinderea trebuie să continue pe baza meritelor fiecăruia dintre parteneri, ceea ce necesită determinare în implementarea de reforme ireversibile în toate domeniile.
Totodată, cei doi oficiali au avut un scurt schimb de opinii cu privire la stadiul şi perspectivele de aderare ale fiecărui stat candidat la UE.
Referitor la parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova, ministrul Emil Hurezeanu a mulţumit Comisiei Europene pentru prezentarea rapoartelor de screening aferente primei grupări tematice de capitole (Cluster 1), care arată că ambele state au făcut progrese în procesul de reformă, şi a exprimat speranţa deschiderii negocierilor de aderare în cursul Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE.
În contextul evoluţiilor geopolitice şi de securitate de la Marea Neagră, Hurezeanu a accentuat nevoia unei abordări mai ambiţioase a UE cu privire la Marea Neagră, inclusiv prin elaborarea unei strategii dedicate acestei regiuni, care ar putea avea ca principali piloni conectivitatea şi securitatea.