Producătorii de coniac din Franţa şi-au majorat exporturile spre SUA în luna decembrie 2024, arată datele vamale, pe măsură ce distribuitorii şi-au făcut stocuri în ideea de a se pregăti pentru posibile tarife vamale suplimentare într-o ţară unde consumul de coniac dă semne de revenire, transmite Reuters.
Industria coniacului din Franţa are o expunere semnificativă pe piaţa americană, cea mai mare în termeni de volum, şi amintirea disputelor comerciale din primul mandat al lui Donald Trump a provocat îngrijorări că situaţia s-ar putea repeta.Grupul LVMH, proprietarul mărcii Hennessy, cel mai mare producător de coniac din Franţa, şi-a majorat livrările cu 17% comparativ cu luna noiembrie şi cu mai mult de o treime comparativ cu luna decembrie 2023, arată datele privind importurile în SUA.
De asemenea, Courvoisier, marcă deţinută de grupul Campari, şi-a dublat exporturile de coniac spre SUA în luna decembrie, atât comparativ cu luna noiembrie cât şi cu luna decembrie 2023.În paralel, cererea de produse de lux în SUA dă semne de revenire. Chletuielile cu cardurile de credit pentru produse de lux în luna decembrie au redevenit pozitive după mai mult de doi ani, în timp ce producătorul elveţian de bijuterii Richemont a raportat vânzări solide în SUA în ultimul trimestru din 2024.
Industria coniacului din Franţa a fost afectată în 2024 de o cerere globală slabă şi de tensiunile comerciale cu China, o altă piaţă importantă. Exporturile de coniac spre China au scăzut cu 75% în decembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023, a declarat o sursă din interiorul industriei, adăugând că recenta decizie de interzicere a comercializării coniacului la magazinele duty-free a avut şi ea o contribuţie la scăderea exporturilor.