Procurorul care i-a deschis lui Trump două dosare își pregătește demisia

Procurorul care i-a deschis lui Trump două dosare își pregătește demisia
📅 2024-11-14

Procurorul special american Jack Smith intenţionează să demisioneze împreună cu alţi membri ai echipei sale înainte ca preşedintele ales Donald Trump să-şi preia funcţia, potrivit unor surse citate miercuri de New York Times, relatează Reuters, conform Agerpres.

Smith a deschis două dintre dosarele împotriva lui Trump, unul care implică documente clasificate pe care Trump le-a păstrat după ce a părăsit funcţia, iar celălalt care vizează eforturile sale de a anula pierderea alegerilor din 2020. Un judecător federal din Florida a respins în iulie cazul privind documentele. Departamentul de Justiţie evaluează acum cum să încheie cazul lui Smith legat de alegeri.

Trump, care a negat acuzaţiile în ambele cazuri, a declarat luna trecută că îl va concedia pe Smith în "două secunde" după ce va prelua funcţia. Departamentul de Justiţie nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii în afara programului obişnuit de lucru, precizează Reuters. Scopul lui Smith este de a nu lăsa nicio parte semnificativă a muncii sale să fie finalizată de alţii, a adăugat articolul din New York Times.

Trump nu se poate graţia pe sine în ceea ce priveşte condamnarea sa în statul New York într-un caz de "hush money", dar ar putea încerca să profite de statutul său de preşedinte ales într-un efort de a anula sau de a şterge condamnarea sa penală şi de a evita o posibilă pedeapsă cu închisoarea, conform News.ro.

Un caz din Georgia, unde Trump a fost acuzat de amestec în alegeri, va fi probabil singurul caz penal rămas în picioare. Acesta va fi probabil pus în aşteptare cel puţin până în 2029, la sfârşitul mandatului său prezidenţial. Procurorul din Georgia care se ocupă de acest caz tocmai a obţinut realegerea.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

PNL o compară pe Elena Lasconi cu Liviu Dragnea: Pe el îl urmăreau agenții secreți prin București

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat joi că preşedinta USR, Elena Lasconi, încearcă să transmită public tot felul de acuze, că ar fi ameninţată, el arătând că nu a mai auzit de asemenea grozăvii de pe vremea lui Dragnea, pe care îl urmăreau agenţii secreţi Citește mai departe...

VIDEO Protestatarii au intrat peste angajații AUDI: bătaie generală cu Poliția, în timp ce compania a închis fabrica

Bărbați mascați au întrerupt discuțiile privind un plan de concediere pentru personalul uzinei Audi din Bruxelles, pe care producătorul auto german intenționează să o închidă.Tensione nello stabilimento Audi di Bruxelles.Chiuderà a febbraio 2025. Citește mai departe...

Elena Lasconi susține că e amenințată de omul lui Trump: 'Un om de afaceri eşuat', fostul ambasador SUA vrea să o scoată din cursă

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidenţiale, sugerează că fostul ambasador SUA în România Adrian Zuckerman este cel care ar face presiuni ca ea să se retragă din cursa prezidenţială. Citește mai departe...

VIDEO Ciucă, după ce Lasconi s-a plâns că e amenințată: 'Cred că dumneaei încearcă să acopere lipsa de pregătire cu astfel de mesaje'

Nicolae Ciucă reacționează după ce Elena Lasconi i-a acuzat pe liderii Partidul Național Liberal că sunt mai preocupați de a o intimida decât de a-și îndeplini atribuțiile. Ciucă afirmă că a vorbit cu liderii PNL și nimeni nu a amenințat-o pe președinte USR. Citește mai departe...

VIDEO Scandalul 'palatului' - Nicolae Ciucă anunță că președintele Klaus Iohannis nu se va muta în vila din Aviatorilor

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit, joi seara, de la Sighișoara, despre secretizarea documentelor în scandalul vilei din Aviatorilor pentru Klaus Iohannis, anunțând că președintele nu se va muta acolo."Nu eu am secretizat HG (n.r. Citește mai departe...

Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orban: Relaţiile dintre Serbia şi Ungaria sunt mai puternice decât oricând

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit joi la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban, prilej cu care a subliniat că relaţiile dintre Serbia şi Ungaria sunt mai puternice decât oricând, transmite Tanjug. Citește mai departe...

VIDEO Nicolae Ciucă garantează că nu ascunde nimic despre George Simion: 'Pentru mine a fost clar'

Nicolae Ciucă, președintele PNL, afirmă că nu ascunde nicio informație despre George Simion și nu a solicitat niciodată date suplimentare despre presupusa relație a liderului AUR cu Rusia. „Nu, nici nu am cerut vreodată astfel de informări. Citește mai departe...

'Opțiunea nucleară a lui Zelenski'. Ce cred experții despre posibilitatea teoretică a unei bombe atomice la Kiev

Ucraina poate dezvolta rapid arme nucleare similare cu cele aruncate asupra Nagasaki, în 1945, totul pentru a opri Rusia, asta dacă Statele Unite opresc asistența militară, a scris British Times, un articol care a avut ecou la nivel internațional și a stârnit îngrijoare. Citește mai departe...

Marcel Ciolacu anunță că premierul va prelua atribuțiile privind lupta cu drogurile: Tinerii noștri sunt victime, nu infractori

Este necesară reformarea Agenției Naționale Antidrog și întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog, susține premierul Marcel Ciolacu. „Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu mai pot fi tratați ca infractori, ci ca victime”, afirmă el. Citește mai departe...

Adriana Bahmuțeanu a explodat după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: Sunt în stare de șoc

Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, a izbucnit după ce acesta a fost înmormântat în secret de familie. Fiii lui nu au dorit ca înmormântarea tatălui să fie subiect de știre, așa că au anunțat, printr-un comunicat de presă, că funeraliile au fost deja făcute. Citește mai de...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.