Principalele acţiuni ale premierului Marcel Ciolacu în 2024

Principalele acţiuni ale premierului Marcel Ciolacu în 2024
📅 2025-01-01

IANUARIE

16. - Premierul Marcel Ciolacu a participat la forumul anual al preşedinţilor Consiliului Investitorilor Străini (Foreign Investors Council - FIC), organizat la Palatul Victoria. Principalele teme de discuţie ale reuniunii au fost stabilitatea economică şi fiscală, transformarea digitală a statului român în paralel cu restructurarea, valorificarea fondurilor europene pentru susţinerea sectoarelor care aduc plusvaloare economică.
22. - Întrevedere tete-a-tete, la Palatul Victoria, cu omologul său vietnamez, Pham Minh Chinh, aflat în vizită oficială în România; întâlnire, în plen, a celor două delegaţii oficiale, având pe agendă participarea la Forumul Economic România-Vietnam, organizat la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
24. - Participare la ceremonia organizată la Monumentul "Mormântul Ostaşului Necunoscut" din Parcul Carol I, la împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. 
31. - Întrevedere, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan, aflat în vizită în România, în cadrul convorbirilor fiind evidenţiat nivelul înalt al cooperării bilaterale pe multiple planuri: economic, comercial, al securităţii şi apărării.

FEBRUARIE
14. - Vizită de lucru de două zile (14-15 februarie) în Republica Italiană, pe agendă aflându-se şi cea de-a treia reuniune a cabinetelor de la Bucureşti şi Roma, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental; întâlnire, la Roma, cu Marele Cancelar al Ordinului de Malta, Riccardo Paterno di Montecupo, principalele teme abordate fiind evoluţia în relaţiile diplomatice bilaterale, activitatea umanitară susţinută, desfăşurată de Ordinul Suveran de Malta (OSM) în România, situaţia populaţiei afectate de conflicte în Ucraina şi Fâşia Gaza şi soluţiile de pace în aceste regiuni; întrevedere tete-a-tete cu prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni.

29. - Participare la reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, desfăşurată la Palatul Victoria.

MARTIE
5. - Întrevedere, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte.
6. - Întrevedere cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la Bucureşti pentru a participa la Congresul PPE, cu care a discutat despre priorităţile europene ale României, aderarea completă la spaţiul Schengen şi implementarea PNRR; întâlnire cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre importanţa menţinerii coaliţiei democratice din PE şi a stabilităţii guvernamentale, pentru a continua proiectele pentru dezvoltarea ţării noastre.
8. - Întrevedere, la Palatul Victoria, cu noul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Nadia Calvińo.
9. - Vizită la Iaşi, unde a participat la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Iaşi, pentru stabilirea candidaţilor pentru alegerile locale şi europarlamentare; a avut întâlniri cu studenţii şi reprezentanţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii "Ioan Ionescu de la Brad", urmată de o altă vizită la Palas Campus. În contextul vizitei a declarat că Iaşi va fi primul oraş din ţară care va avea acces la două autostrăzi, cu primul şi cel mai mare nod rutier turbion din România ce va fi construit la intersecţia dintre Autostrada Moldovei, A7, şi Autostrada Unirii, A8.
12. - Găzduirea, la Palatul Victoria, a evenimentului de lansare a Studiului Economic 2024 pentru România, elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu participarea secretarului general al OCDE, Mathias Cormann.

APRILIE
10. - Participare la evenimentul "ROMÂNIA-NATO, 20 de ani", la Palatul Cercului Militar Naţional.
11. - Prezenţa la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24" de la bordul Fregatei "Regina Maria", desfăşurat în perioada 8-21 aprilie, pe Marea Neagră, în zona costieră, precum şi în Delta Dunării.
16. - Vizita de două zile (16-17 aprilie) în Qatar; întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români; întrevedere cu şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, premierul şi ministrul de externe al statului.
18. - Vizita de lucru (18 şi 19 aprilie) în Emiratele Arabe Unite; întrevedere cu şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi, în cadrul căreia cei doi înalţi oficiali au subliniat că asigurarea securităţii în zonele în care se regăsesc cele două state va contribui la impulsionarea relaţiilor comerciale şi a investiţiilor reciproce.

MAI
21. - Vizită oficială la Ankara, la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan; întrevedere la Palatul Prezidenţial din Ankara, cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan; participare la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiinţarea Consiliului Cooperării Strategice la Nivel Înalt dintre România şi Republica Turcia.

IUNIE
3. - Semnarea Memorandumului pentru crearea Centurii Verzi Bucureşti-Ilfov, eveniment organizat în contextul marcării Zilei Mediului (5 iunie), în zona Pădurii Baloteşti.
5. - Participare la evenimentul de inaugurare a extinderii Terminalului Plecări al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj-Napoca.
17. - Vizită de două zile (17-18 iunie) în Republica Federală Germania; prezenţa la meciul România - Ucraina din cadrul Campionatului European de fotbal - EURO 2024, în tribunele stadionului "Football Arena", din Munchen; întrevedere cu prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Soder, la sediul Cancelariei de Stat Bavareze; participare la şedinţa comună a celor două guverne, prilejuită de aniversarea a 25 ani de la instituirea cooperării instituţionale româno-bavareze.
19. - Primirea, la Palatul Victoria, a preşedintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, aflat în vizită oficială la Bucureşti, context în care a subliniat importanţa cooperării economice ca un pilon al relaţiei bilaterale dintre cele două state.

IULIE
9. - Vizită la Centrala Hidroelectrică Vidraru, din judeţul Argeş, unde a subliniat că investiţia pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru reprezintă unul dintre obiectivele esenţiale pentru sistemul energetic. 
16. - Participarea la evenimentul de lansare a celei de-a 22-a ediţii a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România", prilej cu care a declarat că România are nevoie de patru ani de construcţie, de asumare şi este nevoie de o stabilitate politică de patru ani, un buget multianual şi o legislaţie predictibilă şi neschimbabilă pe o perioadă medie. 
19. - Coordonarea reuniunii Comandamentului pentru energie, la Palatul Victoria.
23. - Participare la Forumul de afaceri organizat cu prilejul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climat (P-TECC), organizat la Palatul Parlamentului, cu prilejul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climat; întrevedere, la Palatul Victoria, cu secretarul pentru Energie al SUA, Jennifer M. Granholm.
26. - Vizită la sistemul de irigaţii SPA Nămoloasa.
28. - Vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la obiectivul de investiţii rutiere Autostrada A0 Sud, lotul 1 (zona nodului rutier cu Autostrada A2).

AUGUST
21. - Vizită de lucru la Bruxelles (21 şi 22 august); întrevedere cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen, discuţiile vizând priorităţile viitoarei Comisii Europene, stadiul implementării PNRR şi nominalizarea comisarului european din partea României.

SEPTEMBRIE
5. - Vizită de lucru în Statul Israel; întrevedere cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, prilej cu care a reafirmat că România susţine dreptul Israelului la autoapărare; întrevederi cu ministrul pentru Afaceri Strategice, Ron Dermer, precum şi cu preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog. 
14. - Deplasare în judeţul Galaţi pentru evaluarea situaţiei cauzată de inundaţii.  
18. - Participare la evenimentul "Responsabilitate. Relevanţa. Rezilienţa într-o lume a provocărilor", dedicat împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.
21. - Vizită la şantierul proiectului pentru realizarea Institutului de Cercetare în Inteligenţă Artificială din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
24. - Întrevedere, la Palatul Victoria, cu delegaţia OMV Petrom, condusă de Alfred Stern, director general executiv al OMV, în cadrul căreia s-a discutat despre evoluţia proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră - Neptun Deep, precum şi despre alte proiecte de investiţii în domeniul energiei.

OCTOMBRIE
4. - Vizită oficială în Republica Moldova; întrevedere la Chişinău cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, un subiect important abordat în cursul discuţiilor fiind parcursul european al ţării vecine de peste Prut; convorbiri tete-a-tete cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
17. - Întrevedere, la Palatul Victoria, cu administratorul NASA, Bill Nelson, în care au discutat despre Parteneriatul Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, dar şi colaborarea de lungă durată cu SUA pe aspecte care ţin de spaţiul extra-atmosferic.
28. - Participare la Summitul Autorităţilor Publice Municipale din România, desfăşurat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

NOIEMBRIE
12. - Vizită de lucru în Marea Britanie (12 şi 13 noiembrie); întrevederi cu premierul britanic, Keir Starmer, cu preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, şi cu Lordul Primar al Londrei, Alastair King.
15. - Vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la obiectivul de investiţii rutiere Autostrada A7 - Sectorul Buzău-Focşani.
18. - Vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia a avut întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele ales al Consiliului European, António Costa, şi cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
22. - Vizită de lucru în Ungaria, pentru consultări cu omologul său ungar, Viktor Orban, cu privire la procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.

DECEMBRIE
1. - Participare la Parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României, în municipiul Buzău.
18. - Bilanţul guvernării, în ultima şedinţă de Guvern cu puteri depline, la Palatul Victoria, premierul menţionând că activitatea acestui guvern nu a fost una uşoară, dar, în ciuda tuturor problemelor apărute, nicio secundă nu s-a îndepărtat de la "obiectivele iniţiale" şi "şi-a făcut treaba": "Mi-am respectat promisiunea. Împreună cu BNR, am redus inflaţia la jumătate, de la 10,3% în iunie 2023 la 5,1% în prezent", a precizat premierul, evidenţiind şi creşterea câştigului salarial mediu net la peste 1.000 de euro.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Profitul băncilor din România a explodat în 2024! Jucătorii de top au făcut tranzacțiile anului

Scăderea dobânzilor, redresarea creditării, continuarea consolidării şi restructurării băncilor, o nouă conducere a BNR, creşterea ponderii activelor băncilor cu capital românesc spre 40% și profitul record din banking, sunt câteva dintre caracteristicile bankingului românesc în Citește mai ...

Lovitură dură pentru Barcelona! Clubul catalan l-a pierdut gratis pe Dani Olmo, pentru că nu a îndeplinit condiţiile financiare

Liga spaniolă de fotbal (La Liga) l-a retras pe internaţionalul Dani Olmo din lotul echipei FC Barcelona, după ce clubul catalan nu a îndeplinit condiţiile financiare pentru ca jucătorul spaniol să poată evolua în continuare în primul eşalon, transmite AFP. Citește mai departe...

Preotul uitat care a prezis găurile negre – în 1783

Cu aproape 200 de ani înainte ca oamenii de știință să accepte existența găurilor negre, un duhovnic britanic numit John Michell a publicat câteva idei surprinzător de prevestitoare despre aceste obiecte cosmice ciudate. Citește mai departe...

Se repetă scenariul din România? Germania, Franţa şi Polonia zic de 'posibilitatea unor noi alegeri' în Georgia

Germania, Franţa şi Polonia, o trilaterală cunoscută şi sub numele de „Triunghiul de la Weimer”, au menţionat marţi, într-un comunicat comun, „posibilitatea unor noi alegeri” în Georgia ca una dintre măsurile de ieşire din criza politică şi au cerut actualului guvern să Citește mai departe...

Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi. Cele două părţi au semnat un contract valabil până în vara anului acestui an

Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul din Superligă, miercuri, pe site-ul său oficial, conform Agerpres.Cele două părţi au semnat un contract valabil până în vara anului acestui an, cu opţiunea de prelungire până în iunie 2027. Citește mai depar...

Prima ceartă în coaliția de guvernare din cauza ordonanței 'trenuleț'. Ce i-a enervat pe liberali

Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile prevăzute în ordonanţă. Mai mult, ordonanţa care aduce austeritate şi tăieri ar încalca programul de guvernare. Citește mai departe...

Cinci oameni au murit în noaptea de Revelion, din cauza artificiilor

Cinci persoane și-au pierdut viața în Germania, în noaptea de Anul Nou, în urma unor accidente tragice legate de manipularea necorespunzătoare a artificiilor. Citește mai departe...

Paul Stănescu anunță că românii nu au înțeles Ordonanța trenuleț: NU înseamnă austeritate!

2025 va fi un an al soluțiilor sustenabile, al prudenței și al solidarității, iar prudența nu înseamnă austeritate, afirmă secretarul general al PSD, Paul Stănescu, într-un mesaj transmis de Anul Nou. Citește mai departe...

Criza laptelui praf din SUA a avut un efect neașteptat. Ce au descoperit cercetării

O nouă cercetare publicată în revista științifică Pediatrics arată că lipsa acută de lapte praf din 2022 din Statele Unite a avut și un efect neașteptat - mai multe mame au început să își alăpteze bebelușii în mod natural, conform Mediafax. Citește mai departe...

Romania enters Schengen Area with full rights as of January 1

Romania has become a full member of the Schengen Area at midnight, in the night between Tuesday, December 31, and Wednesday, January 1.Thus, after joining the free movement space with its air and sea borders, as of Wednesday, Romania also joined the Schengen area with its land borders. Citeș...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.