Preţurile petrolului s-au prăbușit vineri: cererea chineză și războiul din Gaza, factorii principali ai acestui declin

Preţurile petrolului s-au prăbușit vineri: cererea chineză și războiul din Gaza, factorii principali ai acestui declin
📅 2024-10-18

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent şi pentru ţiţeiul WTI, de pe piaţa americană, au scăzut vineri cu circa 2%, din cauza reducerii cererii chineze şi a speranţelor mai mari pentru un acord de încetare a focului în Gaza, care ar putea atenua tensiunile în Orientul Mijlociu şi preocupările legate de aprovizionare, transmite Reuters, citat de news.ro.

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 1,60 USD, sau cu 1,98%, la 80,74 USD pe baril.

Preţul petrolului West Texas Intermediate a scăzut cu 1,5 dolari, sau cu 1,92%, la 76,78 dolari pe baril.

Rafinăriile din Statele Unite se pregătesc, de asemenea, să reducă producţia, pe măsură ce se apropie sfârşitul sezonului de vară, la începutul lunii septembrie.

Al doilea cel mai mare rafinator al naţiunii, Valero Energy Corp, a declarat joi că cele 14 rafinării ale sale vor funcţiona la 92% din capacitatea combinată în al treilea trimestru.

Rafinăriile Valero au funcţionat la 94% în al doilea trimestru.

Pe ansamblul săptămânii, preţul petrolului Brent a coborât cu peste 1%, în timp ce preţul WTI a scăzut cu peste 3%.

Date recente, cum ar fi cifrele din 20 iulie, care arată că importurile totale de păcură din China au scăzut cu 11% în prima jumătate a anului 2024, au stârnit îngrijorări cu privire la perspectiva mai largă a cererii din China.

”Cifrele privind creşterea peste aşteptări a PIB-ului SUA, au susţinut iniţial piaţa de ţiţei. Cu toate acestea, aceste câştiguri au fost umbrite de preocupările legate de scăderea cererii de petrol din China”, a declarat George Khoury, şeful global al educaţiei şi cercetării la CFI.

În Orientul Mijlociu, speranţele unei încetări a focului în Gaza au luat amploare. O încetare a focului a făcut obiectul negocierilor de luni de zile, iar oficialii americani cred că părţile sunt mai aproape ca niciodată de un acord pentru o încetare a focului de şase săptămâni, în schimbul eliberării de către Hamas a ostaticilor de sex feminin, bolnavilor, persoanelor în vârstă şi răniţilor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Schimbare bruscă a vremii: temperaturile scad în următoarele săptămâni

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice în următoarele două săptămâni, se arată în prognoza publicată vineri de ANM.Săptămâna 21.10.2024 – 28.10. Citește mai departe...

Lovitură de stat dejucată la Chișinău. Rețea formată din mercenari Wagner și moldoveni antrenați în Rusia, Serbia și Bosnia a fost destructurată

Sute de cetățeni moldoveni au fost antrenați în Rusia, Serbia și Bosnia și Herțegovina pentru a răsturna în mod violent guvernarea pro-europeană, au afirmat ieri, la Chișinău, șefii Poliției naționale, al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova și Citește mai depa...

Israelul pune presiune pe Hamas după eliminarea lui Sinwar - Yoav Gallant cere capitularea și eliberarea ostaticilor

Ministrul Apărării Yoav Gallant le cere luptătorilor Hamas să elibereze ostaticii și să se predea după asasinarea de către Israel a liderului grupării teroriste Yahya Sinwar, potrivit Times of Israel.Justice has been served - Sinwar has been eliminated.Our work is not done. pic.twitter. Citeș...

VIDEO Franța a testat cu succes prima sa dronă sinucigașă

Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, a anunțat „succesul testelor primei muniții franceze operate de la distanță”, o dronă kamikaze. Citește mai departe...

Marcel Ciolacu, despre referendumul din București: Consilierii generali ai PSD vor vota pentru acest exercițiu democratic

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a afirmat, joi, că reprezentanții formațiunii în Consiliul General al Municipiului București vor vota pentru referendum, întrucât ”întotdeauna orice exercițiu democratic este binevenit”. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.